Antena 3 CNN Politică Marcel Vela, la dezbaterea moțiunii: "Să fiu ministru de Interne reprezintă cea mai importantă misiune a vieții mele"

Marcel Vela, la dezbaterea moțiunii: "Să fiu ministru de Interne reprezintă cea mai importantă misiune a vieții mele"

1 minut de citit Publicat la 16:39 26 Mai 2020 Modificat la 16:39 26 Mai 2020

Vela i-a acuzat pe social-democrați de furnizarea de informații false.

„Ați început moțiunea cu un fake news. Așa cum e falsă și informația că jurnaliștii au dosare penale. Oare consideră românii că un astfel de text este un text care reprezintă inclusiv cetățenii? Virusul nu alege între stânga și dreapta. Între PNL și PSD. Văd că vorbiți despre ură, o ură a mea la adresa cetățenilor. Această ură a reieșit chiar din textul moțiunii. Fiecare frază din moțiune e plină de ură. Cu toții ne-am protejat familiile. Nu vreau să cred că în aceste clipe, doar pentru că sunteți odihiniți, folosiți această tribună pentru acuze. Trebuie să luptăm pentru un singur scop: soarta și sănătatea românilor. Asta îi interesează. Jignirile și relele intenții nu vor aduce încrederea cetățenilor”, a declarat Vela, potrivit Digi24.

Ministrul Vela a transmis că cei din PSD sunt vinovați pentru lipsa stocurilor medicale.

"Acest război cu acest inamic invizibil, a adus omenirea într-un punct pentru care nu era pregătită. Nimic nu avea să ne pregătească pentru așa ceva. Dar ne-am adaptat cu toții. Deciziile au trebuit luate în fracțiuni de secundă. Rezursele erau consumate. (...) DSU, în mod repetat, a solicitat Ministerului Sănătății, din 2017, completarea stocurilor. Toate demersurile efectuate între 2017-2019 nu au fost luate în considerare de guvernele PSD, așa cum rezultă din adresele DSU. Așa cum știți că sunt meticulos v-am adus aici aceste documente. DSU i-a comunicat Vioricăi Dăncilă că există o vulnearabilitate la nivel național. Dumneavoastră ați fost la guvernare. Nu ați pregătit țara pentru pandemie”, i-a acuzat Vela, pe social democrați.

Vela le-a mai spus social-democraților că îl pot jigni în continuare fiindcă pentru el singurul lucru care contează este că, prin măsurile luate, a reușit să salveze multe vieți.

„În aceste momente să fiu ministrul al Internelor reprezintă cea mai importantă misiune a vieții mele și cea mai mare responsabilitate pe care viața și destinul mi-o puteau oferi. Funcția mea e trecătoare dar ceea ce nu e trecător e binele pe care îl putem lăsa în urmă. Puteți să mă jigniți în orice fel, dacă am reușit să salvăm multe vieți, nimic nu a fost în zadar. (...) Vă recomand să purtați în continuare măștile, mă refer, desigur, la cele medicinale”, a mai adăugat ministrul Internelor.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole