Antena 3 CNN Politică Ziua Poliției Române | Marcel Ciolacu: "Poliţiştii, alături de medici, au fost în prima linie a luptei cu COVID-19"

Ziua Poliției Române | Marcel Ciolacu: "Poliţiştii, alături de medici, au fost în prima linie a luptei cu COVID-19"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 13:41 25 Mar 2022 Modificat la 13:41 25 Mar 2022

"Mă bucur că putem să ne vedem fizic la această sărbătoare, după doi ani grei de pandemie, în care poliţiştii, alături de medici, au fost în prima linie a luptei cu acest virus ucigaş. Cu această ocazie vreau să vă mulţumesc pentru contribuţia dumneavoastră importantă în această perioadă foarte grea", a afirmat Ciolacu, la evenimentul de la Cercul Militar Naţional.

"Eforturile poliţiştilor în asigurarea ordinii şi siguranţei publice au creat un sentiment de stabilitate la nivelul societăţii şi le-au dat cetăţenilor încredere că sunt protejaţi de instituţiile statului în aceste momente deosebit de dificile", a mai spus liderul PSD.

El a adăugat că, din păcate, în această perioadă se suprapun mai multe crize, în care anxietatea sau panica pot crea anumite dezechilibre în societate.

"Tocmai de aceea, vă rog să fiţi şi indulgenţi, dar şi în continuare vigilenţi, să vă îndepliniţi misiunile la fel de bine ca şi până acum şi să continuaţi să fiţi un vector de încredere şi un reper moral pentru cetăţeni.

În ceea ce ne priveşte, şi profit astăzi că este şi domnul prim-ministru Nicolae Ciucă alături de noi, vă transmit că veţi avea parte de tot sprijinul necesar. Ştiu că sunt probleme urgente care trebuie rezolvate, mai ales pe partea salarizării, dar am convingerea că împreună vom găsi cele mai bune soluţii pentru a reduce inechităţile", a completat Marcel Ciolacu.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole