Șeful Executivului a subliniat în discursul rostit în Parcul Carol I din Capitală că, începând din acest an, România a alocat un buget de 2,5% la Apărare.
Ciolacu susține că această decizie politică a permis derularea unui număr mai mare de programe de înzestrare, dar și inițierea unui amplu proces de modernizare și de transformare a Armatei României.
"Deteriorarea situației de securitate la granițele României, dar și conflictul din Orientul Mijlociu ne demonstrează - o dată în plus - de ce avem nevoie de o Armată puternică, care să facă față noilor provocări.
Suntem membri ai NATO, iar asta reprezintă o garanție că securitatea cetățenilor români nu va fi pusă în pericol niciodată. Însă, trebuie să înțelegem că descurajarea și combaterea eficientă a diferitelor tipuri de amenințări la care suntem supuși nu se poate face decât dacă vom investi masiv și în dotări”, a spus premierul.
El a dat asigurări că Guvernul României va continua să fie alături de Armata Română și să ofere toate resursele atât pentru pregătirea militarilor la cele mai înalte standarde, cât și pentru achizițiile necesare pentru întărirea flancului estic al NATO și consolidarea cooperării cu aliații noștri.
El a transmis un mesaj de apreciere și mulțumire către toți cei care slujesc în Armata Română, de la soldați la comandanți, pentru serviciul curajos și devotat: „Să nu uităm niciodată că apărarea patriei noastre este o misiune nobilă și solemnă și sunt convins că întreaga societate românească apreciază ceea ce faceți zi de zi în slujba României și a românilor”, potrivit Mediafax.