Antena 3 CNN Politică Marcel Ciolacu: "Vom continua pe această direcție, ca să ducem inflația sub 5% până la finalul anului"

Marcel Ciolacu: "Vom continua pe această direcție, ca să ducem inflația sub 5% până la finalul anului"

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 11:39 14 Mai 2024 Modificat la 11:39 14 Mai 2024

El spune că Guvernul va continua pe aceeași direcție ca să ducă rata inflației sub 5% până la finalul anului.

"Am reușit să scădem inflația la 5,9% în aprilie, aproape la jumătate față de nivelul înregistrat la preluarea guvernării! 

Este una dintre promisiunile cele mai importante făcute românilor pe care o îndeplinim! 

Datele oficiale arată clar că acolo unde am intervenit prin plafonare, adică la alimentele de bază, energie și gaze, se înregistrează cele mai mari scăderi", susține premierul Marcel Ciolacu, marţi, într-o postare pe Facebook.

El precizează că scăderea inflației înseamnă protejarea puterii de cumpărare a românilor.

"Asta demonstrează că am acționat corect și vom continua pe această direcție ca să ducem inflația sub 5% până la finalul anului, așa cum ne-am propus.

Pentru că scăderea inflației înseamnă protejarea puterii de cumpărare a românilor, unul dintre principalele obiective ale acestei guvernări", a adăugat șeful Guvernului.

Rata anuală a inflației a coborât în aprilie la 5,9%, față de 6,6% în martie şi 7,2% în februarie, în conditiile în care serviciile s-au scumpit cu 10% față de aprilie 2023, alimentele cu 2%, iar mărfurile nealimentare cu 7%, potrivit datelor INS, prezentate marţi.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole