Ciolacu a precizat că are informaţia de la mai mulţi manageri de spitale din Bucureşti, care au participat la o video-conferinţă cu ministrul Vlad Voiculescu.
"Eu, personal, Marcel Ciolacu, am vorbit cu trei manageri de spitale din Bucureşti. Mi-au zis că au avut o conferinţă cu ministrul sănătăţii, cu doamna secretar de stat Moldovan, cu domnul Arafat, cu toţi managerii de spitale, şi private, şi de stat, şi ale Ministerului Sănătăţii, şi în subordinea Primăriei.
În conferinţă, managerul de la spitalul cu incidentul de aseară, soldat cu trei decese, a spus textual: 'Nu funcţionează TIR-ul pe care ni l-aţi trimis de la Ploieşti! Astăzi am vorbit cu colegii mei de la Ploieşti: lucru perfect adevărat. Cei de la Ploieşti au disponibilizat acest TIR pentru că nu a funcţionat la Ploieşti!'
Şi domnul ministru a spus 'Voi vorbi eu cu firma, să vedem ce remediem!'
Iar firma s-a văzut a cui este, a unui fost ministrul liberal. Deci, ministrul a ştiut că nu funcţiona acel TIR în care au murit trei oameni! Prim-ministrul României, preşedintele, serviciile statului român nu ştiu acest lucru? Şi-l mai menţin în funcţie?", a spus preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, în cadrul emisiunii Subiectiv.
Cei trei pacienți din TIR-ul ATI de la Victor Babeș au murit sufocați
Institutul Național de Medicină Legală a precizat, marţi, cauza decesului pentru cele trei persoane care au murit în TIR-ul ATI de la Victor Babeș: cele trei femei și-au pierdut viața din cauza insuficienței respiratorii acute.
Ancheta a stabilit că tragedia de la Spitalul Victor Babeş a avut loc din cauză că alimentarea cu oxigen a fost întreruptă.
În interiorul unității mobile ATI au fost descoperite cadavrele a trei femei în vârstă de 84, 74 și 63 de ani.
Din primele date, a rezultat că ventilatoarele montate în această unitate de terapie intensivă mobilă au suferit o disfuncționalitate,care a dus la întreruperea alimentării cu oxigen.
"La data de 12.04.2021, în jurul orei 19:30, serviciul Omoruri s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că trei pacienți internați în unitatea mobilă amplasată în cadrul spitalului Victor Babeș au decedat. La fața locului s-a deplasat echipa complexă formată din polițiști din cadrul serviciului omoruri, un specialist din cadrul serviciului criminalistic precum și un medic legist din cadrul INML", a anunțat șeful Serviciului Omoruri, Marian Mihoci.
În cauză, anchetatorii au audiat 15 persoane şi au fost au fost ridicate mai multe documente, precum și imaginile surprinse de camerele de supraveghere instalate în interiorul spitalului.
TIR-ul ATI amplasat în curtea Spitalului Victor Babeș a fost adus de la Ploiești, iar acolo medicii s-au mai plâns de probleme cu instalația de climatizare și instalația de oxigen.