Antena 3 CNN Economic Taxe mai mari pentru bogaţi. Marcel Ciolacu: "Cine deţine vile impresionante nu va suferi prea tare"

Taxe mai mari pentru bogaţi. Marcel Ciolacu: "Cine deţine vile impresionante nu va suferi prea tare"

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, joi, că nu vor suferi prea tare din pricina creşterii, cu câteva procente, a impozitului persoanele care deţin "vile impresionante cu piscină".

de Silvia Preda    |   

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, anunţă taxe mai mari pentru bogaţi.

"Am enunțat înaintea începerii negocierilor pentru formarea noului guvern un principiu simplu: taxe mai mari pentru bogați și beneficii pentru cei cu venituri reduse și medii.

Cine deține vile impresionante cu piscină, cine își permite să aibă iaht și schimbă an de an limuzinele de lux nu va suferi prea tare din pricina creșterii cu câteva procente a impozitului.

În schimb, în cazul salariaților cu venituri mici din companiile private, creșterea veniturilor - nu doar prin majorarea salariului minim, care este obligatorie - inclusiv printr-un sistem de mărire a deducerilor pentru familiile cu copii ar putea aduce un plus de 3-400 de lei lunar. Iar pentru familiile în care fiecare dintre părinți câștigă în jur de 2500 de lei net, acești bani în plus chiar contează!

Am putea genera, doar prin acest sistem simplu de deduceri, creșterea veniturilor a 85% dintre salariați cu un impact bugetar marginal ce nu depășește 0,2% din PIB", a scris Marcel Ciolacu, pe Facebook.

 

Subiecte în articol: Marcel Ciolacu taxe bogati
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Un val de căldură cuprinde România. ANM a emis avertizare cod galben