Antena 3 CNN Actualitate Social Marcel Ciolacu, informaţii de ultimă oră despre modul în care vor fi taxaţi românii

Marcel Ciolacu, informaţii de ultimă oră despre modul în care vor fi taxaţi românii

Alexandra Dima
1 minut de citit Publicat la 13:03 19 Mai 2022 Modificat la 13:03 19 Mai 2022

"Cu toţii ne dorim o ţară ca afară. Atuncea, ar trebui să ne comparăm cu sistemul din Europa. 

Nu merge să ne comparăm cu o ţară foarte dezvoltată economic cum este Germania sau Franţa, dar încercăm să ne comparăm cu ţări precum Polonia care au avut cam acelaşi istoric ca şi România.", a declarat Marcel Ciolacu.

Liderul PSD şi-a exprimat totodată dorinţa ca la nivelul taxelor şi impozitelor să existe "o descentralizare şi mai mare către autorităţile locale".

„În perioadă de criză nu se majorează impozitele, deci nu se vor majora nici în România și nici nu vor fi introduse alte impozite”, a mai explicat liderul social-democrat.

El a mai precizat că o optimizare fiscală înseamnpă că „lași de undeva de unde s-a creat o discrepanță și vii cu o anumită impozitare, dar reduci din altă parte”.

Marcel Ciolacu a negat o creştere a TVA în viitorul apropiat.

„Eu nu am auzit de așa ceva (o reevaluare a TVA - n.r.). Ce știu de la experți financiari e că dacă mărești TVA, mărești inflația. Deci nu se pune problema. Deci nu se introduce nicio taxă nouă și nici nu se măresc (cele actuale - n.r.)”, a adăugat Ciolacu. 

Cu privire la impozitarea progresivă susţinută de PSD, versus cota unică agreată de PNL, Marcel Ciolacu susţine că nu există o asemenea dihotomie, ci se discută şi se caută cea mai bună soluţie pentru România. 

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole