”Am reușit, până la urmă, să găsim soluțiile cele mai bune pentru a stopa greva din învățământ, astfel încât copiii să poată susține examenele. Am convenit deja cu domnul Nicolae Ciucă în cursul zilei de vineri să continuăm discuțiile cu liderii de sindicat și cu ministrul Muncii pentru a respecta termenele promise, până pe 15 iulie să finalizăm primele grile în învățământ din noua lege a salarizării”, a declarat Marcel Ciolacu.
”Anul școlar se va încheia cu bine, iar toate examenele se vor desfășura cum trebuie. Voi continua să mă văd în această săptămână cu liderii de sindicat și cu ministrul Muncii pentru a finaliza grilele de salarizare din Educație, astfel încât toate promisiunile făcute profesorilor să fie îndeplinite”, mai promite el.
Greva s-a încheiat, dar profesorii refuză să intre la ore
Ieri, liderii sindicaliști au anunțat că au ajuns la o înțelegere cu Guvernul și că greva profesorilor încetează. Pe de altă parte, profesorii sunt revoltați de acest anunț și amenință că nu se vor întoarce în clase.
”Nu suntem de acord cu această decizie! Noi, la nivel de Timiș, avem școli întregi, ținem legătura cu colegii care ne spun același lucru. Că sunt în grevă, susțin greva și nu suntem de acord cu această manipulare grosolană! Nu vă supărați, nu vă jucați cu nervii noștri pentru că s-ar putea ca domnii aceștia să aibă o surpriză, s-ar putea să aibă surprize mari de la noi! Nu se poate să își bată joc în halul în care își bat joc de noi!, a declarat Irina Orosan, profesoară de muzică în Timiș, la Antena 3 CNN.
Mesajul cadrului didactic este atât pentru guvernanți, cât și pentru liderii de sindicat ”care sunt desemnați să lupte până la capăt”.
”Nu primim procentele! În baza a ce s-a suspendat această grevă? Vrem să știm și noi, suntem în cancelarie, clocotim, suntem școli care vom ieși în stradă cu sau fără aprobare! Nu mai putem să participăm la această bătaie de joc!”, a mai spus profesorul.
”Colegii amenință că nu vor intra la niciun examen! Nu vom merge ca supraveghetori, ca evaluatori! Avem o problemă foarte mare, nu se poate să fim în halul acesta de manipulați! Au schimbat ordonanțe, au dat altă ordonanță, au dat acorduri, memorandumuri, nu se poate! Nu dorim să renunțăm la grevă! O țară întreagă suntem în această situație! Sunt șocată de ceea ce se întâmplă!”, a concluzionat Irina Orosan.
”Cred că este momentul formării unui sindicat adevărat!”
Iar profesorii din mai multe județe se revoltă.
Din primele informații, scorul între profesorii dispuși să renunțe la protest și cei care își doreau să rămână în stradă a fost extrem de strâns.
De exemplu, la Suceava, aproape 80% din cadrele didactice își doreau ca greva generală să continue. Pe de altă parte, la Sibiu, doar jumătate dintre profesori au fost de acord cu reluarea activității.
”Dragilor, se suspendă greva? Ce anunță televiziunile? Ce știți? Ce facem? Liderii ziceau că noi decidem când. Acum cine a decis? Eu nu!”, spune un profesor.
”Au anunțat că profesorii suspendă greva. S-a dat și comunicatul federațiilor. Eu cred că a fost doar decizia celor trei (liderilor sindicaliști, n.red.) și nu a oamenilor! Felicitări celor care au mers până la capăt!”, spune un altul.
”Dacă este adevărat ce se spune, cred că este momentul formării unui sindicat adevărat, cu principii sănătoase! Să vedem cum ne organizăm cei care am luptat... Și singuri uneori putem face asta! Haideți să ne adunăm!
Vreau să văd lista cu procentele pe județe! Miroase a trădare!”, sunt alte reacții ale profesorilor postate pe un grup unde sunt nu mai puțin de 80.000 de cadre didactice înscrise.