"Am convingerea că am ajuns, împreună cu liderii sindicali din Educație, la o soluție care oferă toate premisele ca profesorii să se întoarcă la ore, iar anul școlar să se termine în condiții normale.
Majorarea cu 1000 de lei a salariilor pentru profesori, respectiv 400 de lei pentru personalul auxiliar, pe care am convenit-o astăzi, este un pas semnificativ dintr-un proces mai larg, care va fi întărit prin noua lege a salarizării unitare.
Este clar acum că obiectivul nostru este unul comun: ca în noua grilă de salarizare, salariul profesorului debutant să se raporteze la salariul mediu brut din economie și să însemne punctul de referință al grilei de salarizare din educație.
Consider că cerința dascălilor, ca salariile din educație să reprezinte o expresie mult mai echitabilă a respectului social cuvenit acestei profesii, a fost îndreptățiță.
Și voi continua să cred că, atunci când apare o criză socială, rolul liderilor politici este să țină cont de prioritățile societății, nu de negocieri politice", a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.