Marcel Ciolacu, liderul PSD, este de părere că toată această situație ar fi putut fi prevenită, în cazul în care o serie de măsuri precise ar fi fost luate din timp.
"După cinci săptămâni de vacanță forțată, școala reîncepe în aceleași condiții de haos și incertitudine în ceea ce privește testarea elevilor. Deciziile se iau tot pe genunchi, de pe o zi pe alta. Decizia privind testarea anti-COVID-19 în școli a rămas la stadiul „vom vedea”, „vom analiza".
Aflăm în continuare că în aproape jumătate dintre localitățile din România, școala începe în regim online pentru foarte mulți elevi. Acest lucru ar fi putut fi prevenit dacă în loc să se certe, ar fi pus la punct un sistem eficient de testare, cum au făcut mai toate statele europene, încă de la începutul anului", a spus Marcel Ciolacu, potrivit unui comunicat al PSD.
Mai mult decât atât, PSD susține că decizia Executivului de a permite prezența la cursuri pentru elevii din ciclul primar a venit mult prea târziu, având în vedere că peste tot în Europa școlarii din ciclul primar au învățat din sălile de curs.
"Abia acum recunosc cât de prost au gestionat școala în pandemie și cum au sacrificat o generație întreagă de elevi.
Abia acum au admis ceea ce PSD le spunea încă de anul trecut: copiii din ciclul primar trebuiau lăsați să vină la școală, așa cum a fost peste tot în Europa! Era la mintea cocoșului că nu poți învăța un copil să scrie în regim online! Le-a luat opt luni să admită acest adevăr simplu. Dacă am fi avut consens politic pe pandemie, cum le-am propus noi, nu s-ar fi ajuns aici!", a mai precizat Marcel Ciolacu.
Sorin Cîmpeanu: "Testarea elevilor în școli rămâne o problemă"
Ministrul Educației a precizat, marți, că testarea elevilor în școli rămâne, în continuare, o problemă. Principala cauză este numărul insuficient al personalului medical din unitățile de învățământ.
"În ceea ce privește testarea elevilor care prezintă simptome pe parcursul programului școlar, aceasta se va face în continuare cu teste antigen rapide, aflate la dispoziția unităților de învățământ. Din păcate, materialul transmis de către INSP ne-a precizat că aceste non-invazive pot fi folosite, ele însă nu pot fi luate în considerare la calculul general al ratei de infectare", a spus Sorin Cîmpeanu, la Aleph News, potrivit Mediafax.
Acesta susține că numai 18% dintre școli au cabinete medicale.
"Nu este personal medical suficient pentru administrarea acestor teste. Rămâne în continuare o mare problemă. Cabinete medicale școlare sunt doar în 18% din numărul școlilor din România.
Din păcate aceste cabinete medicale școlare sunt mult prea puține. Rămâne o problemă testarea elevilor în școli, a elevilor care prezintă simptome și a elevilor care au luat la cunoștință că sunt contacți direcți ai unor cazuri confirmate", a mai spus ministrul Educației.
Început de școală în condiții de siguranță, la Jandarmeria Română
Jandarmeria Română a anunțat că acei candidați care au fost declarați admiși la examenul din sesiunea februarie - aprilie, îmbracă, în data de 4 mai, pentru prima dată, uniforma de jandarm. Pe contul de Facebook a postat un videoclip cu reînceperea cursurilor:
"Pentru cei 400 de elevi ai școlilor militare de subofițeri jandarmi declarați "admis" la concursul desfășurat în perioada februarie – aprilie, astăzi este ziua în care vor îmbrăca haina bleu-jandarm.
Este prima zi în care viitorii jandarmi pășesc în mediul militar al Școlilor de la Drăgășani și Fălticeni, unde urmează să fie pregătiți, timp de un an, pentru misiunile pe care le vor desfășura în unitățile Jandarmeriei Române. Prima etapă a zilei este cea în care toți cei 400 de elevi sunt testați anti-COVID. Accesul în școală se realizează prin efectuarea unui triaj epidemiologic de către personal specializat, care include administrarea de teste rapide omologate antigen Covid - 19. După acest moment, tinerii își vor cunoaște colegii și profesorii, alături de care vor parcurge primul lor an de viață militară", se precizează pe contul de Facebook al Jandarmeriei.