Antena 3 CNN Politică Marcel Ciolacu, în scandalul pensiilor speciale: "Sunt politicieni care fug pe holuri"

Marcel Ciolacu, în scandalul pensiilor speciale: "Sunt politicieni care fug pe holuri"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 14:41 23 Mar 2023 Modificat la 14:41 23 Mar 2023

"În acest moment sunt şapte state europene care au acceptul pentru cererea numărul 2 din toată Uniunea Europeană. Printre aceste şapte state se numără şi România. Am depăşit cererea numărul doi şi intră cererea cererea numărul trei. Este cea mai consistentă cerere de plată. Conţine cele mai multe reforme şi cele mai multe jaloane.

Unul dintre jaloane este reprezentat de pensiile speciale şi reforma pensiilor speciale. Dacă ne dorim în continuare politicieni care fug pe holuri, care nu vin să explice şi poate nici eu nu am avut timp într-o jumătate de oră cu foarte multe subiecte într-un interviu să dau explicaţiile astfel încât să nu apară ştiri că Ciolacu taie trei miliarde de euro de la fondurile europene, că România a intrat în colaps, că e un dezastru naţional. Eu insist că datoria mea ca om politic este să vin în faţa românilor şi să dau explicaţii ca oamenii să ştie ce conţin aceste reforme.

Eu ştiu că avem un PNRR, care a fost ţinut ascuns, care a avut anumiţi miniştri care l-au semnat şi l-au trimis la Comisia Europeană, la Bruxelles. Există acolo jalonul cu pensiile speciale. Am avut ieri o întâlnire, nu secretă, nici măcar discretă, cu toţi miniştri de resort, Ministerul Muncii este cel care îndeplineşte jalonul şi vine în Guvern să prezinte proiectul de lege, dar cei cu pensii speciale au venit. Aşa este trecut în PNRR-ul făcut de un Guvern al României. În secret şi-a asumat anumite jaloane, în anumiţi parametri.

Acum nu mai dă nimeni nicio explicaţie ce au trecut în PNRR. Dar eu consider că indiferent de breaking news-uri, de ce se scrie că Ciolacu îi apără pe speciali, în continuare consider că e de datoria mea ca om politic să vin şi să explic. Ne trebuie o abordare corectă să îndeplinim jalonul şi nu se pierde niciun euro. Doar două state din Uniunea Europeană au depus cererea de plată numărul trei. Nu suntem nici întârziaţi, nici cu termenul depăşit", a declarat Marcel Ciolacu.

Citeşte şi: Președintele PSD, Marcel Ciolacu, aruncă vina insolvenței Euroins în spatele Consiliului Concurenței

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole