Antena 3 CNN Actualitate Marcel Ciolacu şi-a tratat rudele bolnave de COVID cu Arbidol "de la tarabă". "Am cumpărat de la o doamnă care le aducea din Republica Moldova"

Marcel Ciolacu şi-a tratat rudele bolnave de COVID cu Arbidol "de la tarabă". "Am cumpărat de la o doamnă care le aducea din Republica Moldova"

Milena Niță
1 minut de citit Publicat la 12:10 10 Noi 2021 Modificat la 12:24 10 Noi 2021

"Eu am avut toţi nepoţi, iubitele nepoţilor, au avut toţi COVID, frate-miu, cumnata… Iertaţi-mă, am cumpărat antivirale de la o doamnă care le aducea din Moldova", a declarat Marcel Ciolacu, marţi seară, potrivit romaniatv.net.

Un astfel de gest este, însă, "inacceptabil", l-a catalogat şeful social-democraţilor, precizând că este vorba despre Arbidol.

"E inacceptabil aşa ceva! Să cumperi antivirale de la tarabă! Nu ştii, nu ai niciun control dacă ele sunt contrafăcute sau sunt adevărate", a adăugat Ciolacu.

Gabriela Firea spune că s-a tratat şi ea cu Arbidol

Şi Gabriela Firea, prim-vicepreşedintele PSD, spunea recent că s-a tratat cu Arbidol, atunci când a fost infectată cu coronavirus.

"Nu s-au găsit tratamente de bază şi ieftine, la îndemâna oricui în farmacii. Mă refer la antivirale. A trebuie ca fiecare să se descurce în familie, printre prieteni, cunoştinţe. 

Celebrul Arbidol, care costa puţin la începutul pandemiei şi acum se vinde foarte scump, este foarte căutat. (…) 

Nu este atât de toxic sau ca alte medicamente, pentru că m-am tratat şi eu în afecţiunea cauzată de Sars Co V-2 cu acesta şi vorbesc din proprie experienţă", a declarat Gabriela Firea, fost primar general al Capitalei.

Prof. Băicuş, despre tratamentele controversate în COVID: "Studiile nu atestă că Arbidol salvează vieţi"

Medicul Cristian Băicuş, de la Spitalul Colentina din Capitală, spunea recent, la Antena 3, că nu există tratamente-minune în lupta cu COVID, dar există tratamente care scad mortalitatea.

Potrivit profesorului Băicuş, pe Arbidol nu există studii care să ateste că salvează vieţi, însă se foloseşte în tratarea bolnavilor COVID.

"La 100 de pacienţi trataţi cu dexametazonă, cinci au fost salvaţi. Vorbim de 100 de pacienţi cu formă gravă. 

Mai sunt şi alte tratamente virale pe care le ştim, cum sunt Remdesivir, Favipiravir, Arbidol, dar nu au studii care să ateste că salvează vieţi. 

La Remdesivir sunt studii serioase, care atestă că sunt bine făcute, însă şi acesta scade durata infecţiei, nu salvează viaţa. 

Dacă ai factori de risc, trebuie să mergi la spital", a punctat medicul.

Arbidolul nu este autorizat în UE pentru tratamentul COVID.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole