Antena 3 CNN Politică Alegeri locale Marcel Ciolacu, reacţie după primele rezultate exit-poll: "Ne-am îndeplinit obiectivul"

Marcel Ciolacu, reacţie după primele rezultate exit-poll: "Ne-am îndeplinit obiectivul"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 22:37 09 Iun 2024 Modificat la 22:40 09 Iun 2024

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că astăzi democrația a triumfat şi România va avea o voce în Parlamentul European.

"În această seară democrația a triumfat. Le mulțumesc românilor că au ieşit la vot, astăzi, pe caniculă şi au dat legitimitate candidaților aleși. Partidul Social Democrat a câștigat alegerile.

Tot ce am obținut astăzi reprezintă încrederea pe care ne-au dat-o românii, dar şi munca fiecăruia dintre colegii noștri. Votul dat astăzi a confirmat că am guvernat bine într-o perioadă complicată, iar măsurile luate de PSD la guvernare au fost apreciate de către români.

PSD a obținut un scor mai bun în comparație cu alegerile din 2020. Vom avea mai multe Consilii Judeţene, mai mulţi primari în municipii reședință de judeţ, mai mulţi primari în orașe şi comune şi mai mulţi consilieri județeni şi locali. Iar acest lucru se vede şi în scorul alianței politice de la europarlamentare unde am obținut peste 50% din voturi. Ne-am îndeplinit obiectivul. Guvernul pe care îl conduc are legitimitatea românilor. România va avea o voce în Parlamentul European", a spus Marcel Ciolacu.

Cât despre rezultatele de la Primăria Capitalei, Marcel Ciolacu a spus că este o lecție de democrație pe care o respectă. El i-a mulțumit şi Gabrielei Firea pentru munca şi campania făcută. 

„Îi mulţumesc Grabrielei Firea pentru că a făcut o campanie bună şi a făcut tot ce a putut pentru un vot. Fac apel la toţi oamenii din secţii să rămână în secţii până la ultimul vot. Le muţumesc tuturor colegilor mei pentru efortul depus şi pentru rezultate. Vom veni în conferinţă de presă după ce încep să vină rezultatele. Deocamdată, avem un exit-poll”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Rezultatele exit-poll-ului realizat de Curs Avangarde arată că PSD-PNL sunt cotate la alegerile europarlamentare cu 54%, AUR - 14%, Dreapta Unită 11%, pe baza datelor culese până la ora 20.00.

Nicuşor Dan câştigă Primăria Capitalei cu 45% din voturi, iar Gabriela Firea a obţinut 24%, conform exit-poll-ului CURS-Avangarde, pe baza datelor culese până la ora 20.00.

Primăria Generală Bucureşti este câștigă detașat, conform rezultatelor exit-pollului, de primarul în funcţie. Nicuşor Dan ocupă locul 1, cu 45% din voturi, urmat de Gabriela Firea cu 24%,

Cristian Popescu Piedone – 13%, Sebastian Burduja 10%. Candidatul AUR Mihai Enache are 4% iar Diana Şoşoacă are 3% din voturi. 

Etichete: Marcel Ciolacu PSD
Citește mai multe din Alegeri locale
» Citește mai multe din Alegeri locale
TOP articole