"PSD nu poate vota un guvern minoritar PNL-UDMR cu un program de guvernare care taie în continuare, fără milă, din veniturile românilor!
Nu există niciuna dintre cele 10 măsuri urgente pe care i le-am transmis premierului desemnat.
Nu mai măresc deloc #salariulminim, nici măcar cu acel 8% promis de Cîțu după ce s-a văzut cu sindicatele și patronatele.
Nu mai cresc deloc #alocațiile copiilor, nici măcar cu unica tranșă de 20% pe care Vîlceanu o anunța acum câteva zile pentru ianuarie 2022.
Nu mai majorează deloc #pensiile, nici măcar cu infimul 6% pe care-l anunța cu mândrie Turcan.
În schimb, introduc noi taxe pentru românii din Diaspora. Exact acele taxe eliminate de PSD când a fost la guvernare!
Mâine, voi propune colegilor din conducerea PSD să decidă votul nostru pentru noul cabinet gândindu-se doar la asta: viața românilor ar deveni și mai grea, dacă acest guvern ar aplica asemenea decizii aberante!", a scris Marcel Ciolacu în postarea de pe Facebook.
PSD nu votează un guvern minoritar condus de generalul Nicolae Ciucă
Vineri, Marcel Ciolacu a explicat că PSD nu va vota un guvern minoritar.
"Partidul Social Democrat (PSD) rămâne cosecvent şi consideră că soluţia unui guvern minoritar este o greşeală foarte mare şi noi nu putem susţine aşa ceva.
Când ai de a face cu patru crize: şi economică, şi sanitară, şi socială, şi politică, nu poţi trece prin aceste crize cu un guvern minoritar. Îţi trebuie un guvern stabil cu o majoritate în Parlamentul României", a declarat Marcel Ciolacu, vineri, 29 octombrie 2021.