„Fiecare om politic, știți că toți suntem vremelnici în funcție și trecători în această politică, fiecare om politic, la un moment dat, mai primește câte un șoc, așa, politic.
Deci unii își revin și înțeleg ceva, alții nu-și revin. Eu sunt ferm convins că dl. Florin Cîțu are capacitatea să-și revină. Am spus foarte clar: când ești într-o criză economică, la un prag de criză economică.
Este exclus să vii cu taxe noi. De obicei, se vine cu o redimensionare a taxelor în momentul în care o creștere economică”, spune Marcel Ciolacu.
Reacția președintelui PSD vine după ce Florin Cîțu a apreciat că vor fi introduse noi taxe și impozite.
„Din ce văd oamenii, înclină să spună că da, vor fi introduse taxe în perioada următoare. Impozitarea progresivă pentru populație și suprataxarea companiilor”, a spus Cîțu.
Despre faptul că premierul a spus că nu vor fi introduse taxe noi în 2022, fostul premier a precizat că și în programul de guvernare sunt prevăzuți 7% pentru investiții și nu sunt în buget.
„Trebuie să ne ținem de cuvânt dacă spunem lucruri, eu speră să nu se ajungă acolo, pentru că e clar că am îngropat cu totul economia, și așa suntem într-o direcție, în numai 4 luni de zile, o direcție greu de imaginat, să ai o creștere economică, anul trecut, peste așteptări, de șase la sută și în doar în patru luni de zile, să te duci deja în 2%. Vă dați seama că poate să urmeze și mai rău”, a afirmat Cîțu.