Antena 3 CNN Politică Marcel Ciolacu: Pe listele parlamentare ale PSD nu va fi niciun candidat trimis în judecată

Marcel Ciolacu: Pe listele parlamentare ale PSD nu va fi niciun candidat trimis în judecată

de Adriana Duţulescu    |   

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, că pe listele de candidaţi la alegerile parlamentare ale PSD nu se va regăsi niciun social-democrat aflat în situaţia de a fi trimis în judecată într-o cauză penală, precizând că marţi va avea loc o şedinţă a Consiliului Politic Naţional al partidului.

El a fost întrebat de jurnalişti despre situaţia unui membru al organizaţiei PSD Iaşi, Cristian Stanciu, care ar urma să fie propus pe listele pentru alegerile parlamentare, în condiţiile în care "ANI l-a declarat incompatibil".

"Nu cunosc detaliile, sunt sute... Dacă vreţi să avem o discuţie corectă şi principială, o avem, adică nu am venit, totuşi, să mă luaţi la tăvăleală, când nu e cazul. (...) Este o echipă tehnică care urmăreşte. Ce vă spun, cu certitudine, mâine (marţi - n.r.) am un Consiliul Politic Naţional şi vă anunţ oficial că pe listele Partidului Social Democrat nu o să fie dacă este trimis în judecată, nu - dacă are o sentinţă în primă instanţă. Şi veţi vedea că niciun candidat de pe listele PSD nu va fi dacă este trimis în judecată într-o cauză penală. Vă spun cu certitudine", a afirmat Ciolacu, citat de Agerpres.

Şeful Executivului a efectuat, luni, o vizită la şantierul Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi, fiind însoţit, între alţii, de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile