Antena 3 CNN Politică Marcel Ciolacu, anunţul momentului: "Tăiem de la demnitari și ajutăm fermierii români!"

Marcel Ciolacu, anunţul momentului: "Tăiem de la demnitari și ajutăm fermierii români!"

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 17:14 08 Mai 2023 Modificat la 17:14 08 Mai 2023

"Tăiem de la demnitari și ajutăm fermierii români!

Vom reduce la jumătate numărul consilierilor de la cabinetele demnitarilor, în timp ce sprijinim achizițiile de alimente de la producătorii români pentru toate instituțiile publice din România!

Fie că vorbim de hrana din spitale, de programele destinate elevilor în școli, mâncarea pentru bătrânii și copiii instituționalizați - toate instituțiile publice vor cumpăra doar produse românești de calitate. Principiile ”lanțului scurt de aprovizionare” vor fi introduse în ordonanța de urgență pe care Guvernul o va adopta în această săptămână. Fermierii români trebuie sprijiniți în mod direct de stat, la fel cum oamenii din această țară trebuie să aibă acces la produse bune și proaspete!

În același timp, mă bucur că am convenit ca împreună cu premierul Nicolae Ciucă să luăm o serie de măsuri de reducere a cheltuielilor în zona publică. Și vom începe chiar de la cabinetele demnitarilor, unde numărul consilierilor va fi redus la jumătate!

Citeşte şi: Cum se împart ministerele în viitorul guvern Marcel Ciolacu

De asemenea, vor fi luate măsuri care vor duce la o economie de peste 5 miliarde de lei la buget, după cum urmează:

- Reducerea cu 10% a cheltuielilor cu bunuri și servicii cu excepția achizițiilor necesare în sănătate și educație;

- Stoparea achizițiilor de mașini, mobilier și birotică, cu excepția celor pe fonduri europene;

- Stoparea angajărilor la stat;

- Prezența în maximum două consilii de administrație a unei persoane, în conformitate cu recomandările OCDE și jaloanelor din PNRR;

- Limite lunare de cheltuieli pentru fiecare minister în parte, stabilite de Ministerul Finanțelor;

Aceste măsuri alături de cele de reducere a cheltuielilor pe fiecare minister în parte vor aduce o economie însemnată la buget! Astfel ca vor rămâne mai mulți bani pentru investitii și pentru sprijinirea economiei", este mesajul transmis de Marcel Ciolacu, luni, pe pagina sa de Facebook.

Vezi şi: Nicolae Ciucă: ”Am decis să reducem cu 10% cheltuielile ministerelor. Vom îngheța angajările la stat”

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole