Antena 3 CNN Politică Marcel Ciolacu: "Iohannis să își recunoască tâmpeniile și să intervină. Până la alegeri anticipate, susținem un guvern tehnocrat"

Marcel Ciolacu: "Iohannis să își recunoască tâmpeniile și să intervină. Până la alegeri anticipate, susținem un guvern tehnocrat"

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 23:29 04 Oct 2021 Modificat la 23:33 04 Oct 2021

„Să își revină Iohannis, să termine cu minciunile. Nu mai are nimeni încredere în statul român, suntem la un pas de disoluție. (…) E o criză politică mizerabilă, n-are niciun fundament ideologic, a fost o luptă în interiorul coaliției, s-au bătut pe funcții și pe bani. Criza sanitară s-a agravat pentru că au abordat totul la modul pompieristic. Românii au devenit torțe în spitalele care au luat foc. Vine o iarnă grea, capitalul românesc și industria nu au fost ajutate. În toate celelalte state s-au luat măsuri, doar la noi nu.

Peste toate acestea, avem această criză politică mizerabilă… Niște politicieni care, de fapt, ei nu voiau să plece de la guvernare, ei și-au dat demisia pentru că s-au certat cu Cîțu. Ce încredere să mai aibă oamenii? Trebuie să se înțeleagă că nu se mai poate continua așa. Șeful statului (n.r Klaus Iohannis) – nu poate fi și el în opoziție, pentru că în această perioadă toată lumea vrea să fie în opoziție (…) să recunoască, să își recunoască tâmpeniile și să intervină”, a spus Marcel Ciolacu luni seara la România TV, citat de G4media.ro

„Cu cine să facem noi Guvern, cu Turcan, cu Cîțu, cu cine? Refuzăm categoric"

„Cu cine să facem noi Guvern, cu Turcan, cu Cîțu, cu cine? Refuzăm categoric. Nu avem destule voturi oricum (…) Eu nu pot să le cer colegilor mei să intrăm la guvernare, după ce au făcut jaful acesta (...) Eu nu sunt de acord cu isteria politică, acum avem nevoie de soluții.(...) Noi avem un program, avem specialiștii noștri. Dar este nevoie de recâștigarea încrederii românilor, și încrederea se câștigă doar prin vot. (…) Până vom avea anticipate, susținem un guvern tehnocrat”, a mai explicat Marcel Ciolacu.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole