Antena 3 CNN Economic Marcel Ciolacu, anunț major pentru cea mai mare parte a pensionarilor: ”Se modifică plafonul!”

Marcel Ciolacu, anunț major pentru cea mai mare parte a pensionarilor: ”Se modifică plafonul!”

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 10:50 28 Mai 2024 Modificat la 10:50 28 Mai 2024

Guvernanții au promis, în nenumărate rânduri, că indiferent de valoarea pensiei rezultată în urma recalculării, veniturile nu vor scădea. Cu alte cuvinte, dacă în urma recalculării reiese o sumă mai mică decât cea aflată în plată, pensia nu va scădea, ci se va rămâne la cuantumul cel mai avantajos. 

"Este foarte important să spunem lucrul acesta, pentru că, dacă din calcul rezultă o sumă mai mică decât valoarea care există în momentul de față în plată, există un principiu care a fost tot timpul valabil în sistemul public de pensii: pensionarul va rămâne cu pensia cea mai avantajoasă în plată. 

Vorbim despre persoanele care au realizat un stagiu mic de cotizare, pentru să sistemul public de pensii spune foarte clar pentru a fi eligibil pentru un tip de pensie din sistemul public trebuie să îndeplinești cumulativ două condiții. 

Este vorba despre vârsta de pensionare și stagiul minim de cotizare.

Cei care se află în această zonă a stagiului minim de cotizare, practic ei se află sub acel procent de 25% pe care noi l-am considerat că este un stagiu mediu de cotizare. 

Cine se află sub acest stagiu de 25 de ani ca stagiu de cotizare practic nu mai primește acele puncte de stabilitate. Ei sunt cei care nu reușesc să acumuleze acele puncte suplimentare pentru a putea să le crească pensia. 

Eu vreau să spun foarte clar: în urma acestei recalculări nicio pensie nu va scădea", declara şeful Casei de pensii, Daniel Baciu, în urmă cu ceva timp, la Antena 3 CNN.

Marcel Ciolacu, anunț important pentru o mare categorie de pensionari

Marcel Ciolacu vine însă cu vești pentru o mare categorie de pensionari români. Este vorba despre cei cu pensii de peste 2.000 de lei. Potrivit premierului, începând cu data de 1 septembrie, se va modifica și plafonul peste care se impozitează veniturile seniorilor.

Întrebat dacă s-a făcut analiza cu privire la impozitarea pensiilor peste 2.000 de lei și dacă aceste pensii vor mai fi impozitate, Marcel Ciolacu a răspuns:

"La un moment dat cineva a decis, pe anumiți indicatori presupun, ca peste plafonul de 2.000 să fie o impozitare. Între timp știm foarte bine că nivelul de trai s-a scumpit, au existat anumite indexări, deci, cu alte cuvinte, trebuie să existe o corecție şi la plafon astfel încât raportarea la puterea de cumpărare a celor 2.000 de lei...

Trebuie să faci o nouă raportare, să vezi care este nominal pragul de unde începe să crească. E normal să o facem concomitent cu recalcularea pensiilor modificarea acestui prag", a spus premierul Ciolacu.

În prezent, pensiile sub 2.000 de lei nu sunt impozitate. Impozitul este de 10% din diferența ce depășește 2.000 de lei. De exemplu, o pensie de 2.800 de lei este impozitată cu 80 de lei, scrie Agerpres.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole