”Transmit condoleanțe familiilor pacienților care și-au pierdut viața în incendiul de la ”Matei Balș” și recuperare grabnică celor răniți.
Curajul și pregătirea medicilor, asistentelor și personalului medical care au acționat excepțional într-o situație limită au făcut ca multe vieți să fie salvate.
Cu toate acestea, este șocant, sfâșietor și revoltător să vedem că dincolo de împărțirea funcțiilor, pasarea continuă a responsabilității și lupta politică, acest Guvern nu a făcut absolut nimic pentru ca tragedia de la Piatra Neamț să nu se mai repete.
Sunt deja 7 spitale care au ars în ultimele luni: Piatra Neamț în noiembrie; Spitalul CFR Cluj Napoca, tot noiembrie; Spitalul Județean Târgu Mureș, secția ATI, în 4 decembrie, Spitalul de Psihiatrie Socola, Iași pe 25 decembrie, Spitalul de Psihiatrie Municipal din Roman pe 2 ianuarie, Spitalul de Psihiatrie din Gătaia Timiș pe 5 ianuarie și acum ”Matei Balș” în 29 ianuarie.
În tot acest timp, nu s-a făcut concret nimic. Doar acțiuni de fațadă, de imagine.
Vom continua să numărăm morții până când autoritățile nu vor înțelege că trebuie să își asume responsabilitatea și să se ridice la înălțimea funcțiilor pe care le ocupă.
Câte spitale trebuie să mai ardă pentru ca acest Guvern să facă ceva?”, scrie Marcel Ciolacu pe o rețea socială.