Marcel Ciolacu a acceptat invitația lansat[ de edilul Sectorului 1, însă a mers singur și a fotografiat zonele vizate. În imagini apar maldere întregi de gunoi, chiar în mijlocul oraşului.
Ciolacu afirmă că i-au ieșit în cale nu mai puțin de opt pubele abandonate pe străzi, într-o zonă selectă a Sectorului 1, chiar lângă Sala Palatului.
Președintele Camerei Deputaților precizează faptul că în plimbarea pe care a efectuat-o nu a văzut vreun bloc nereabilitat în lucru sau vreo creșă sau grădiniță în construcție și, mai mult, niciun șantier pe care să se lucreze - toate lucrurile promise de Clotilde Armand în campania electorală din 2020.
Marcel Ciolacu mai spune că se poate observa și din fotografiile postate starea de degradare continuă în care se află Sectorul 1, cu foarte multe gunoaie abandonate pe străzi și coșuri de gunoi sau bănci rupte sau lipsă.
Liderul social-democrat amointeşte şi de faptul că edilul Sectorului 1 se află și în stare de incompatibilitate, după ce la începutul acestei săptămâni, în Curtea de Apel a respins cerere a acesteia de suspendare a raportului de cercetare al Agenției Naționale de Integritate.