Antena 3 CNN Politică Marcel Ciolacu, la Chișinău: ”Unii au visat să ajungă în Cosmos, eu am visat să trec Prutul”

Marcel Ciolacu, la Chișinău: ”Unii au visat să ajungă în Cosmos, eu am visat să trec Prutul”

2 minute de citit Publicat la 12:02 18 Iun 2022 Modificat la 12:02 18 Iun 2022

”Am trecut Prutul, alături de colegii mei din Parlamentul României, pentru a participa, cu toții, la acest moment fundamental din istoria noastră recentă. L-am invocat pe Grigore Vieru, simbolul luptei pentru desprinderea Basarabiei de bolșevismul sovietic pentru că moștenirea sa trebuie dusă mai departe! Astăzi, trebuie să facem un nou pas și să muncim împreună pentru a asigura un trai mai bun cetățenilor pe care îi reprezentăm. Iar pentru a face acest lucru, întărirea relațiilor noastre bilaterale și obținerea statului de candidat a Republicii Moldova la Uniunea Europeană reprezintă bazele pentru atingerea acestui obiectiv”, a spus Marcel Ciolacu, în ședința comună.

Ciolacu a spus că a înțeles că în ultimii ani România are o responsabilitate în asigurarea stabilității și dezvoltării în regiune și asta înseamnă o responsabilitate pentru sprijinirea și dezvoltarea Republicii Moldova.

”Din această perspectivă, Parlamentele naționale sunt garanția unei cooperări bazate pe principii democratice, diversități de opinie și respect între națiuni. România nu doar recunoaște destinul european al Republicii Moldova, dar dorește și crede într-o perspectivă reală pentru aderarea la Uniunea Europeană. Parlamentul României sprijină și solicită conferirea statutului de candidat la UE pentru Republica Moldova la următorul Consiliu European. Parlamentul României dorește și extinderea parteneriatului comercial și economic pentru a permite accesul mai amplu la piața unică europeană și astfel dezvoltarea accelerată a Republicii Moldova”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Președintele Camerei Deputaților a menționat că pentru un antreprenor trebuie să fie la fel de ușor să facă afaceri la Chișinău precum la București și să ajungă de la Iași la Bălți precum o face de la Alba-Iulia la Cluj, pentru că România este primul partener comercial al Republicii Moldova, dar România își dorește să continue să investească și mai mult.

”Este nevoie de stimulente și facilități fiscale pentru companiile de stat și private românești, dar și pentru autoritățile locale care vor să investească aici. Mai mult, România are ambiția să devină un hub de stabilitate și dezvoltare regională prin asumarea unui rol activ în procesul de reconstrucție al Ucrainei. Iar eu cred că Republica Moldova poate și trebuie să devină un partener strategic în implementarea acestui obiectiv. Trebuie să dezvoltăm un mecanism integrat de cooperare, prin care acest proces de reconstrucție să aducă beneficii cetățenilor noștri. Și sunt convins că administrația de la Chișinău se va implica foarte activ în perioada următoare pentru realizarea acestui obiectiv comun. (...) Trebuie să rămânem fermi în susținerea principiilor noastre fundamentale. Iar unul dintre ele este că statele suverane au dreptul să își aleagă propriul destin. Nu putem sta cu mâinile încrucișate când granițele sunt redesenate cu tancurile în apropierea noastră. Nu putem accepta pasivi ca Ucraina să cadă. Ce ar urma atunci pentru Republica Moldova? Trebuie să sprijinim dreptul cetățenilor noștri în a-și alege calea de urmat. Avem nevoie de o Moldovă puternică, stabilă și independentă de influențe externe, pe care noi și Europa să ne bazăm în numele securității colective”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Acesta a mai precizat că România răspunde pozitiv apelului lansat de Republica Moldova și va oferi tot suportul necesar dezvoltării capabilităților de apărare, securitate și de luptă împotriva amenințărilor hibride necesare asigurării independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova.

Etichete: Marcel Ciolacu
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole