Antena 3 CNN Politică Marcel Ciolacu după întâlnirea cu investitorii străini: "Nu avem în vedere introducerea de noi taxe"

Marcel Ciolacu după întâlnirea cu investitorii străini: "Nu avem în vedere introducerea de noi taxe"

Ioana Mircea
1 minut de citit Publicat la 19:42 16 Ian 2024 Modificat la 19:42 16 Ian 2024

Potrivit unui comunicat al Guvernului, principalele teme de discuție abordate de prim-ministrul Marcel Ciolacu în dialogul de astăzi cu reprezentanții Consiliului Investitorilor Străini au fost stabilitatea economică și fiscală, transformarea digitală a statului român în paralel cu restructurarea și valorificarea fondurilor europene pentru susținerea sectoarelor care aduc plus-valoare economică.

Premierul a participat la forumul anual al președinților Consiliului Investitorilor Străini (Foreign Investors Council - FIC), organizat la Palatul Victoria.

Citește și: Anunțul premierului pentru milioanele de români: "Prețurile la alimente vor continua să fie plafonate"

”Tot ceea ce produce în Romania, angajează oameni în România, plătește taxe în Romania este companie românească. Interesul nostru comun este ca firmele din România să prospere, iar această prosperitate să ajungă la cât mai mulți români. Calea corectă pentru a construi împreună este o bază solidă de dialog”, a afirmat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

În dialogul cu președinții celor 60 de președinți ai companiilor membre FIC, premierul a subliniat că în cursul acestui an nu sunt avute în vedere modificări ale legislației fiscale.

”Nu avem în vedere introducerea de noi taxe sau impozite și nici eliminarea unor alte excepții. Urmărim însă cu mare atenție continuarea reducerii deficitului bugetar, menținerea unui rating de țară stabil și creșterea încasărilor la buget, prin digitalizarea ANAF și punerea în aplicare a măsurilor de combatere a evaziunii fiscale”, a menționat șeful Executivului.

O altă temă discutată la întâlnirea cu investitorii străini a fost asigurarea forței de muncă. În acest context, premierul a arătat că Guvernul susține extinderea învățământului dual, atât printr-o finanțare adecvată, cât și prin adaptarea legislației.

Concret, România are o finanțare totală de un miliard de euro din PNRR, fonduri europene și buget, bani disponibili pentru următorii 4-5 ani. De asemenea, Guvernul a extins lista specializărilor eligibile și a modificat Legea învățământului preuniversitar astfel încât un elev de liceu dual să aibă șansa să-și continue pregătirea în învățământul superior în sistem dual, pe rută completă: liceu, facultate, masterat, doctorat.

Etichete: Marcel Ciolacu PSD
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole