Întrebat, la Adevărul Live, dacă Dragnea mai are influenţă în partid, Ciolacu a spus că nu ştie şi că nu are "nicio comunicare" cu fostul preşedinte al PSD.
El a adăugat că nu se numără printre cei care l-au vizitat pe Dragnea în penitenciar. "Înseamnă că jignesc votul dumneavoastră, sunt preşedintele Camerei Deputaţilor, nu îmi pot permite să mă duc la penitenciar să vizitez. Dacă era vorba de o rudă sau ... aş fi avut o justificare".
Marcel Ciolacu a spus, întrebat despre un episod în care a fost la un pas să se ia la bătaie cu Liviu Dragnea, că va da mai multe detalii atunci când va ieşi la pensie şi îşi va scrie memoriile.
"A fost o discuţie mai aprinsă. Obosisem şi eu să fiu opozantul de serviciu, împreună cu domnul Stănescu", a menţionat preşedintele interimar al PSD.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a afirmat că, atât timp cât este în această funcţie, "este exclus" să aibă vreun contact cu cineva care a fost condamnat, dacă nu este din familia sa. "Ar însemna ca eu să nu vă respect pe dumneavoastră şi votul dumneavoastră şi să nu îmi respect poziţia socială pe care mi-aţi conferit-o prin vot".
Citește Și Marcel Ciolacu: PSD va obține peste 25% din voturile românilor la alegerile locale