Antena 3 CNN Politică Marcel Ciolacu, despre gluma sa privind Moldova: "Din funcția de prim-ministru n-ar fi trebuit să o fac"

Marcel Ciolacu, despre gluma sa privind Moldova: "Din funcția de prim-ministru n-ar fi trebuit să o fac"

Milena Niță
1 minut de citit Publicat la 10:51 17 Mai 2024 Modificat la 10:51 17 Mai 2024

Întrebat vineri, la Iași, cât de tare crede că l-a afectat gluma, din punct de vedere electoral, Ciolacu spune că regretă.

"Știți că eu am mai vândut și Ardealul. Cred că a fost unul dintre cele mai dificile momente ale mele, ca om politic, când am vândut Ardealul și s-a dovedit a fi o minciună.

N-are rost să intru în detaliile glumelor pe care le facem cu toții. 

Nu cred că dumneavoastră n-ați zis vreodată bancuri cu ardelenii, oltenii, face parte din spiritul românesc. 

Cu adevărat, ce regret e că din funcția de prim-ministru n-ar fi trebuit să fac acest lucru și a fost interpretat", a replicat şeful Guvernului, vineri, aflat la Iaşi.

Premierul susține însă că în ultimii ani Moldova a fost "văduvită" de investiții.

"Dar, diferența dintre ce facem efectiv și o glumă nepotrivită e una foarte mare. 

Niciodată de la Revoluție încoace, un Guvern nu a direcționat mai multe fonduri pentru o zonă de dezvoltare cât o face acest Guvern. 

(...) Cu fiecare minister în parte am încercat să echilibrăm un lucru care era evident: Moldova a fost văduvită de investiții majore și de un plan de dezvoltare coerent", a declarat Marcel Ciolacu.

La finalul lunii aprilie, premierul a răspuns la o întrebare despre regionalizare și autostrada care leagă Moldova de restul țării într-un mod bizar. El a spus, printre altele, că "Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți", potrivit Mediafax.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole