Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat astăzi pe pagina sa de Facebook că în cadrul vizitei sale din Baku a depus și o coroană de flori la monumentul marelui compozitor român George Enescu.
"Am depus astăzi o coroană de flori la monumentul marelui compozitor român George Enescu din Baku, singurul din tot Caucazul de Sud dedicat unui român.
[GAL layout="3"]Dincolo de Parteneriatul Strategic și relațiile economice, cred că aceasta este cea mai sinceră expresie a prieteniei care leagă poporul român de cel azer.
Le mulțumesc oficialilor de la Baku care ne-au arătat că Azerbaijanul este un loc al contrastelor, unde tradițiile străvechi se împletesc, la orice pas, cu modernismul. Impresionante sunt spiritul și energia inovatoare surprinse în Centrul „Heydar Aliyev”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.