Antena 3 CNN Actualitate Marcel Ciolacu explică de ce vrea dărâmarea Guvernului Orban: ''Votarea moţiunii este un act de patriotism!''

Marcel Ciolacu explică de ce vrea dărâmarea Guvernului Orban: ''Votarea moţiunii este un act de patriotism!''

Iulia Gorgorin
1 minut de citit Publicat la 22:55 30 Aug 2020 Modificat la 22:55 30 Aug 2020

Marcel Ciolacu a vorbit în exclusivitate în cadrul emisiunii ''Punctul de întâlnire'' despre moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban care va fi votată mâine, 31 august 2020, în Parlamentul României.

Liderul PSD a spus că este nemulţumit de felul în care actualul Guvern condus de Ludovic Orban a gestionat pandemia, dar şi despre incertitudinea privind începerea şcolilor.

''Cea mai mare provocare a românilor este deschiderea şcolilor şi vedem că nici în acest moment, nimeni nu ştie cum se va desfăşura acest eveniment. Nu sunt măşti, nu sunt teste făcute la profesori,  la personalul auxiliar. Părinţii sunt speriaţi de ce se întâmplă. Eu cred că este un act de patriotism în acest moment votarea aceste moţiuni de cenzură şi plecarea acestui Guvern. Cred că e suficient cât s-a furat, cât de prost a fosr gestionată pandemia şi nu numai. S-au strâns mult prea multe în zece luni. Numai minciuni, totul este într-o logică electorală. Ştim cu toţii că s-au împrumutat peste 100 de miliarde. Am făcut noi un calcul,  1000 de euro pe secundă în acest moment se împrumută România. S-a depăşit 40% gradul de îndatorare a României. Este istoric'', a spus Marcel Ciolacu la Antena 3.

Preşedintele PSD este încrezător şi spune că moţiune de cenzură va trece şi ca acest lucru să fie posibil este nevoie de 233 de voturi.

De altfel, Marcel Ciolacu a confirmat că Leonardo Badea este propunerea PSD pentru funcţia de premier şi că ''este un om care merită această propunere''.

 

Etichete: Marcel Ciolacu
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole