Antena 3 CNN Politică Marcel Ciolacu dezminte schimbarea lui Dîncu de la MApN | "Politica nu funcţionează pe surse"

Marcel Ciolacu dezminte schimbarea lui Dîncu de la MApN | "Politica nu funcţionează pe surse"

Alexandra Dima
2 minute de citit Publicat la 15:12 12 Aug 2022 Modificat la 15:22 12 Aug 2022

Aflat la Bistriţa, vineri, liderul PSD a susţinut o conferinţă de presă unde a fost întrebat de jurnalişti dacă va accepta orice propunere privind remanierea miniştrilor partidului. Marcel Ciolacu a răspuns că actuala coaliţie de guvernare funcţionează, adăugând: "Haideţi să o lăsăm să funcţioneze corect!”.

"Când va fi cazul unei remanieri, după ce această discuţie va porni în primul rând de la primul ministru, sunt ferm convins că nu o ţine nimeni secretă, dar ce am spus foarte clar şi corect până la urmă: remanierile fac parte din viaţa politică şi din viaţa guvernamentală”, a susţjnut liderul PSD.

"Cine să fie remaniat? Vasile, tu eşti remaniat?”

"Cine să fie remaniat? Vasile, tu eşti remaniat?”, a reacţionat Marcel Ciolacu, alături de care se aflau ministrul Apărării, Vasile Dâncu, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, dar şi reprezentanţi ai PSD din administraţia publică locală.

Vasile Dîncu a răspuns negativ întrebării lui Ciolacu. "Politica nu funcţionează pe surse”, a mai precizat acesta comentând informaţiile despre propria remaniere.

"Dar cine a anunţat remanierea? Există remanieri în guverne. A anunţat domnul prim ministru, de la UDMR aţi anunţat vreo remaniere? Eu nu pot să vă promit că nu există remanieri, fiindcă e un lucru firesc. Eu v-am zis că avem o temă despre care vorbim, despre care n-a vorbit nimeni. Eu nu am vorbit de această temă şi văd că domnul Dîncu este aici cu mine şi cică nu e remaniat. La ce să oferim explicaţii?”, a continuat Ciolacu.

"Coaliţia funcţionează. Restul e cancan"

El a mai precizat că primul ministru este cel care face propuneri privind remanierile.

"Eu îmi doresc ca eu şi copilul meu să trăim într-o Românie normală. Această coaliţie funcţionează şi încercăm cu toţii să funcţioneze normal. Eu am spus foarte clar: atributul evaluării miniştrilor este în primul rând al primului ministru. Eu sunt doar co-preşedinte al coaliţiei. A fost o evaluare a miniştrilor acum o lună şi ceva, unde primul ministru nu a venit cu nicio propunere în interiorul coaliţiei, de remaniere. Când va fi cazul unei remanieri, după ce această discuţie va porni în primul rând de la primul ministru, sunt ferm convins că nu o ţine nimeni secretă, dar ce am spus foarte clar şi corect până la urmă: remanierile fac parte din viaţa politică şi din viaţa guvernamentală”, a adăugat Ciolacu.

Întrebat dacă PSD va accepta orice propunere privind eventuale remanieri ale miniştrilor susţinuţi de partid, liderul social-democrat a răspuns: "Pot să mă repet, dacă nu am fost destul de clar: eu îmi aduc aminte, în România s-au chinuit unii câte doi ani, trei ani să creeze coaliţii şi pe urmă au funcţionat câte două săptămâni sau să le creeze de dreapta şi aţi văzut ce dezastru a ieşit. Această coaliţie creionată şi născută în două săptămâni chiar funcţionează şi eu cred că interesul nostru, al tuturor în acest moment este să funcţioneze şi să depăşim provocările, mai ales internaţionale, pe care le traversăm şi această suprapunere de crize. Restul e can-can. Haideţi să o lăsăm să funcţioneze corect”.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole