Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că facturile românilor vor scădea curând ca urmare a propunerilor social-democraţilor agreate luni în coaliție.
"Este evident că suntem într-o criză energetică majoră. În afară că loveşte cosumatorii casnici, loveşte întreaga industrie românească. Nu e numai România în această situaţie, e întreaga Europă şi nu numai, dar am văzut şi măsuri care s-au luat şi în Marea Britanie, unde s-a naţionalizat, şi în Franţa unde s-a impus la companiile de stat. Deci, este un moment în care statul trebuie să intervină curajos.
Ne-am luat două luni, întreaga coaliţie, în principal Guvernul şi ministrul Energiei, să venim, pe urmă, de la 1 aprilie, ce va urma.
Rămân la părerea personală, că preţul de la 1 aprilie, va trebui reglementat. Pe o perioadă de şase luni, legea ne lasă să face acest lucru. Haideţi să depăşim aceste două luni şi pe urmă să le depăşim pe cele şase.
Știți foarte bine, consumul mare este în perioada iernii, în zona de gaze. În primul rând, trece iarna în aceste două luni și aproape, înțeleg și eu de la specialiști, că prețul la gaze deja începe să fie mai mic. Mizăm și pentru uniformizare în perioada următoare, la nivel mondial.
Liberalizarea prețurilor rămâne în continuare. Eu vorbesc de o lege care ne dă dreptul, nu mie, Guvernului României și românilor, să intervină în situații de criză. De aceea avem și Guvern și legi.
Nu am vorbit de plafonare. În cazul plafonării se vine cu compensare. În cazul reglementării se reglementează. Veți vedea în următoarele două luni.
(...) În opinia mea, cred că avem o mare problemă cu cei care au emis eronat, voit sau nevoit, 2 milioane 200 de mii de facturi. Mai mult, s-au emis două luni la rând. Avem 4 milioane 400 de mii de facturi emise greșit. Cred că acolo ar trebui căutat exact cine este de vină", a declarat Marcel Ciolacu.