Antena 3 CNN Politică Marcel Ciolacu, despre deputații PSD care au făcut scandal la un fast-food: "Incidentul e nescuzabil. Mi-am cerut scuze în numele lor"

Marcel Ciolacu, despre deputații PSD care au făcut scandal la un fast-food: "Incidentul e nescuzabil. Mi-am cerut scuze în numele lor"

Claudia Simion
2 minute de citit Publicat la 23:10 08 Iul 2020 Modificat la 23:10 08 Iul 2020

Marcel Ciolacu spune că gestul lor este nescuzabil și că a sunat la fast-food-ul respectiv pentru a-și cere scuze în numele lor.

”Incidentul este nescuzabil, am avut o discuție cu colegii mei. Dacă mă întrebați de vreo sancțiune în ceea ce îi privește, este responsabilitatea organizației din care fac parte. Am și sunat și am vorbit cu managera de acolo și mi-am cerut scuze în nume personal și în numele colegilor”, a declarat Ciolacu la Digi 24.

Liderul social-democraților a dezvăluit că cei doi deputați nu și-au cerut scuze pentru incident.

Ce s-a întâmplat mai exact

Deputații Adrian Solomon și Irinel Stativă au intrat într-un fast food, în mijlocul nopții, fără să poarte măști. Unul dintre ei avea una, dar o ținea în mână. Camerele de supraveghere i-au surprins în timp ce vorbeau cu angajații restaurantului, sau cu alți clienți. 

”Irinel, ia mâna de pe cetățean, că nu avem mască! Ia mâna de pe cetățean, că n-avem mască! Ia mâna de pe el, că nu avem mască! Stați la 1 metru jumate! Mustafa, îmi arăți și mie permisul de muncă? Bai panaramă, Adi, Adi!”, se aude pe înregistrare. 

În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se observă că, după mai bine de 5 minute în care Adrian Solomon s-a plimbat prin restaurant, abia la sosirea echipajului de Poliție acesta și-a pus masca de protecție. Iar atunci când i s-a cerut să se legitimeze, Irinel Stativă a fluturat sub nasul forțelor de ordine legitimația de parlamentar.

Deși totul a fost filmat, iar în video se și incriminează singur, Adrian Solomon neagă toată acuzațiile. 

”Eu aveam mască în momentul în care s-au bulucit toți polițiștii în interior. Până atunci nu trebuia să port mască pentru că era goală shaormeria. Dacă ai o distanță de 3 metri, poți să stai și fără mască. Eu nu înjur poliția pentru că știu ce înseamna!”, a spus el.

Deputații PSD, amendați pentru nepurtarea măștii și pentru scandalul creat

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat în legătură cu acest incident. Parlamentarii au fost amendați, atât pentru scandalul în care au fost implicați, cât și pentru că nu au purtat mască. Pentru nepurtarea măștii au primit o amendă de 4.000 de lei.

"În urma analizării imaginilor video, polițiștii Serviciului de Poliție pentru Centrul Vechi i-au sancționat contravențional pe cei doi bărbați și cu amenzi în valoare totală de 4000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor care se aplică în starea de alertă pentru prevenirea și combaterea virusului Covid 19", a transmis Poliția Capitalei, conform Hotnews.

Etichete: Marcel Ciolacu
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole