Antena 3 CNN Emisiuni Sinteza zilei Marcel Ciolacu, despre cazul lui Dumitru Buzatu: "E o cloacă! Eu n-am văzut în viaţa mea atâţia bani"

Marcel Ciolacu, despre cazul lui Dumitru Buzatu: "E o cloacă! Eu n-am văzut în viaţa mea atâţia bani"

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 21:15 25 Sep 2023 Modificat la 21:30 25 Sep 2023

Întrebat cum un individ supranumit baron local ajunge să primească o şpagă uriașă, în timp ce la nivelul judeţului Vaslui oamenii se confruntă cu sărăcia acută, premierul Marcel Ciolacu a spus:

"Eu nu am văzut în viaţa mea atâția bani la un loc, niciodată. Aţi văzut reacția partidului care a fost una corectă, în mai puţin de 24 de ore după ce a văzut comunicatul DNA-ului, vorbim de un flagrant.

Lucrurile sunt clare din punctul meu de vedere şi fiecare om are dreptul să se apere. Îmi pare rău prin ce trece familia lui Dumitru Buzatu, dar este o faptă pe care eu credeam că nu am să o mai văd la televizor, indiferent cine ar fi implicat", a spus Marcel Ciolacu, liderul PSD, la Antena 3 CNN.

Marcel Ciolacu a precizat că nu s-a gândit că Dumitru Buzatu ar fi putut face o asemenea faptă:

”Nu aș fi crezut că la această vârstă pe care o are Dumitru Buzatu se mai poate apleca la așa ceva”.

Potrivit președintelui PSD, „nicio persoană nu trebuie să stea într-o funcție locală sau centrală mai mult de 2 mandate”, pentru că „te îndepărtezi de realitate”.

Citeşte şi: Noi detalii din ancheta lui Dumitru Buzatu | Procurorii caută şi alte dovezi ale spăgilor în contracte şi conturi

Marcel Ciolacu a promis că „nimeni care are o problemă penală nu va candida din partea PSD. Nimeni care este trimis în judecată nu se va regăsi pe lista PSD”.

Dumitru Buzatu, care conduce județul Vaslui de mai bine de 30 de ani, a fost reţinut sâmbătă dimineaţa de procurorii DNA Iaşi, după ce a fost prins vineri seara în timp ce primea 1,25 milioane de lei mită pentru a ajuta o companie să obțină un contract. Ulterior, Dumitru Buzatu a fost arestat preventiv.

Dumitru Buzatu, arestat preventiv pentru 30 de zile

Președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Avocații lui Buzatu au anunțat că vor contesta decizia Tribunalului Vaslui.

”Dispune arestarea preventivă a inculpatului Buzatu Dumitru, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 6 şi art. 7 lit. a din legea 78/2000 rap. la art. 289 alin.1 C.pen, pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 24.09.2023 până la 23.10.2023, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Constată că inculpatul a fost asistat de apărătorii aleşi cu drept de contestație în termen de 48 ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Iaşi. Pronunţată în Camera de consiliu, azi, 23.09.2023”, potrivit minutei Tribunalului Vaslui.

Citeşte şi: Av. Adrian Cuculis, detalii cheie în cazul lui Dumitru Buzatu: "Dacă aş fi avocatul lui i-aş spune asta"

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 septembrie 2023, a lui Buzatu.

Președintele CJ Vaslui a fost exclus din PSD, sâmbătă, cu unanimitate de voturi. În locul său a fost numit interimar Dragoș Benea. Tudor Buzatu, fiul liderului vasluian, a demisionat din funcția de secretar de stat.

Citește mai multe din Sinteza zilei
» Citește mai multe din Sinteza zilei
TOP articole