"În momentul acesta, Ministerul Apărării are la conducere omul care a condus acel minister şi a fost şef de stat major. Nu este o problemă în acest moment la MApN", a punctat Marcel Ciolacu.
Cu privire la mesajul transmis de Rareș Bogdan, potrivit căruia "acest minister nu poate fi tratat cu tergiversări şi tranzacționări", Marcel Ciolacu a spus: "Am înțeles. Întotdeauna trebuie să existe și nea Ion de la raion. Dar nu înseamnă că trebuie să îi răspund. O să luăm decizia, împreună cu premierul, cât de curând".
Prețul alimentelor nu va fi plafonat
Cu privire la o eventuală plafonare a prețurilor alimentelor, liderul PSD susține că nu au existat în coaliție astfel de discuții.
”Nu am avut această discuție. (Poate fi luată în calcul, n.red.) dacă intrăm într-o zonă de speculă, necontrolată a prețului. Atunci statul poate interveni. Dar momentan încercăm prin alte soluții o reglementare și mai clară pe energie și mai predictibilă pe următorii 2 ani, astfel încât procesatorii să aibă prețul corect”, mai spune Marcel Ciolacu.
Ciolacu vrea eliminarea plafonului pentru pensii din PNRR
Cu privire la plafonul de 9,4% din PNRR, Marcel Ciolacu susține că acesta trebuie eliminat.
"Nu există un astfel de plafon în nicio ţară din Europa. Mi se pare corect ca acel plafon să fie scos, mai ales că nu ne putem asuma un plafon pentru următorii 50 de ani. Este o aberație!
Sunt foarte multe lucruri de negociat în PNRR, sunt ferm convins că domnul prim-ministru, împreună cu ministrul de resort, or să explice. Prioritatea noastră, fiindcă sunt aici cu dl ministru Daea, este să prindem cât mai multe sume. Dacă vom prinde şi 2 miliarde pentru irigaţii, în sfârşit voi putea spune şi eu că PNRR este salvat".
”Sunt categorii care au pensii de 20.000, sunt categorii care au pensii de 1.500”
Cu privire la pensii, Marcel Ciolacu susține că este convins ”că românii merită o pensie mărită cât mai mult”.
”Haideți să vedem cu facem să vedem diferențierea, pentru că știm foarte bine că sunt categorii care au pensii de 20.000, sunt categorii care au pensii de 1.500”, a mai spus Marcel Ciolacu.
Întrebat dacă se dorește o negociere în cadrul coaliției, astfel încât PSD să cedeze Ministerul Apărării și să primească, în loc, un alt minister, Marcel Ciolacu susține că ”un eventual troc nu este o abordare serioasă”.