Antena 3 CNN Politică Marcel Ciolacu convoacă Parlamentul în sesiune extraordinară, ca să modifice Legea pensiilor speciale: "Nu ne permitem să pierdem bani europeni"

Marcel Ciolacu convoacă Parlamentul în sesiune extraordinară, ca să modifice Legea pensiilor speciale: "Nu ne permitem să pierdem bani europeni"

Milena Niță
<1 minut de citit Publicat la 11:12 03 Aug 2023 Modificat la 11:14 03 Aug 2023

"Săptămâna viitoare vom convoca Parlamentul în sesiune extraordinară pentru a modifica Legea pensiilor speciale în acord cu obiecțiile CCR. 

Îi solicit ministrului Justiției ca până atunci să formuleze amendamentele contestate de Curte cu privire la pensiile de serviciu ale magistraților. 

Este absolut necesar ca această Lege să intre în vigoare cât mai rapid astfel încât România să poată accesa banii europeni din PNRR. 

Nu ne permitem să pierdem fonduri europene din cauza pensiilor speciale!", a anunţat premierul Marcel Ciolacu, joi, pe pagina de Facebook.

Curtea Constituţională a admis miercuri parţial sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu.

Preşedintele CCR Marian Enache a explicat, într-o declaraţie de presă, că actul normativ se va reîntoarce în Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia Curţii.

"A admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a constatat că dispoziţiile art. I-IV, art. XIII alin. (5) şi (6) şi art. XV din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi anexele nr.1-3 la aceasta sunt neconstituţionale", precizează CCR, în comunicatul de presă.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole