Antena 3 CNN Economic Marcel Ciolacu anunță că măsura compensării cu 50 de bani a prețului la combustibil nu mai este necesară

Marcel Ciolacu anunță că măsura compensării cu 50 de bani a prețului la combustibil nu mai este necesară

Marcel Ciolacu a anunțat astăzi că măsură compensării cu 50 de bani a prețului la combustibil nu mai este necesară. Liderul PSD a precizat că se pregătește un nou pachet de măsuri pentru sprijinirea populaţiei, după ce va fi analizată puterea de cumpărare, în urmă datelor INS.

de Mia Lungu    |   

Despre compensarea cu 50 de bani a preţului la combustibil, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a spus că acest moment s-a intrat într-o zonă predictibilă şi nu crede că mai este oportun, dar că un nou pachet social pentru toamnă este obligatoriu.

"Eu cred că este obligatoriu, după ce vom vedea puterea de cumpărare. Acum s-au cam reglat şi preţurile la combustibil, să vedem (..) componenta de la INS, o să vină tot energia aproape peste 50%, influenţa avută în coeficientul de inflaţie, care aţi văzut că s-a stopat şi chiar a scăzut, deci am intrat pe alt trend. Categoric, vor trebui luate şi alte măsuri", a spus Ciolacu, precizând că important este trendul.

Liderul PSD a mai spus că influenţa în preţurile alimentelor se datorează şi secetei. "Iarăşi este o emoţie, fiindcă totuşi mâncăm din producţia din primăvară, dar o să se regleze", a mai spus el.

Despre păstrarea măsurii privind compensarea cu 50 de bani a preţului la carburanţi, Marcel Ciolacu a precizat că nu a avut această discuţie.

Întrebat dacă impactul aceste măsuri a fost unul bun, el a răspuns: "A fost o măsură pe care a luat-o Guvernul, într-un moment nu neapărat de de scumpiri foarte mari, dar de emoţie. În acest moment s-a intrat într-o zonă predictibilă şi eu nu cred că mai este oportună", a spus el.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Obțin Marine le Pen și Jordan Bardella majoritatea absolută?