Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Lovitură pentru angajați! Românii care vor plăti o nouă taxă de la 1 septembrie | Anunțul ministrului Marcel Boloș

Lovitură pentru angajați! Românii care vor plăti o nouă taxă de la 1 septembrie | Anunțul ministrului Marcel Boloș

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 06:00 28 Iun 2023 Modificat la 06:00 28 Iun 2023

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, anunță eliminarea unor facilități fiscale pentru mai multe categorii de români.  

Este vorba despre o propunere pe care Ministrul Finanțelor o va înainta coaliției de guvernare pentru a încerca să acopere noile cheltuieli. Măsura ar putea intra în vigoare începând cu data de 1 septembrie. 

”Trebuie, și o zic cu toată fermitatea, că orice cheltuială pe care o dă Guvernul trebuie acoperită din ceea ce înseamnă revizuirea sistemului de facilități fiscale, de mai buna colectare a banilor de către ANAF, dar și combaterea evaziunii fiscale.  

Sunt două categorii de facilități fiscale, unele care pot produce efecte de la 1 septembrie, aici discutăm de cele legate de consum și venituri. Le-am împărțit tocmai în acest fel facilitățile fiscale și impactul lor - cele cu intrare în vigoare de la 1 septembrie și apoi al doilea set - cu intrare în vigoare de la 1 ianuarie”, a explicat Marcel Boloș la digi24.ro

Una dintre aceste facilități fiscale constă în asigurările sociale de sănătate care nu erau plătite de toți angajații până la acest moment. La fel și contribuția la fondurile de pensii private. 

”Sunt anumite reguli în facilitățile fiscale care ar trebui să fie comune pentru toți. Avem situații în care anumiți beneficiari de facilități fiscale nu plătesc contribuția la asigurările sociale de sănătate. Sunt alții care plătesc contribuția la fondurile de pensii private, alții nu.  

Propunerea cu care vom merge și o vom supune discuției în coaliție va fi aceea de aliniere a regulilor, pe care le avem în sistemul de facilități fiscale.  

Avem 3 mari beneficiari: IT, agricultură și construcții. Și aici vom încerca să uniformizăm aceste reguli de aplicabilitate. Adică nu putem discuta de o categorie de beneficiari de facilități fiscale care este tratată diferit față de altă categorie.  

Sunt facilități fiscale la care restructurarea se va aplica eșalonat, propunerea va fi de aplicare eșalonată”, a mai spus Minsitrul Finanțelor.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole