Antena 3 CNN Economic Marcel Boloş, anunţ despre reforma pensiilor speciale după discuțiile cu reprezentanții Comisiei Europene

Marcel Boloş, anunţ despre reforma pensiilor speciale după discuțiile cu reprezentanții Comisiei Europene

Georgiana Adam
10 minute de citit Publicat la 15:05 22 Mai 2023 Modificat la 15:05 22 Mai 2023

O delegație a ministerului, condusă de ministrul Marcel Boloș, a efectuat în perioada 15-16 mai o vizită de lucru la Bruxelles, în cadrul căreia au avut loc întrevederi cu reprezentanți ai Comisiei Europene. 

Pe durata vizitei, Boloș a discutat pe tema modificării PNRR cu Celine Gauer, DG Task force Recovery.

"Concluziile vizitei de lucru la Bruxelles. Ce a obținut ministrul Marcel Boloș în urma discuțiilor cu reprezentanții Comisiei Europene

- Ministrul Marcel Boloș a agreat împreună cu reprezentanții Comisiei Europene modalitatea prin care se va asigura continuitatea și predictibilitatea implementării proiectelor din perioada 2014-2020, fiind astfel salvate proiecte strategice de peste 10 miliarde euro, proiecte ale căror etapă a doua va putea fi implementată în cadrul programelor aferente exercițiului 2021-2027.

- A fost obținut un acord de principiu din partea Comisiei Europene pentru ca sumele alocate din bugetul de stat pentru compensarea prețului la energie pentru IMM-uri și beneficiari prin Fondul de Tranziție Energetică să fie decontate din fonduri UE, în valoare de până la 500 milioane de euro.

- În ceea ce privește noul capitol REPowerEU, Comisia a fost de acord să continue discuțiile la nivel tehnic pentru includerea un proiect pilot de eficiență energetică în gestionarea infrastructurii de irigații, un proiect pilot pentru producerea de energie verde prin investiții într-o hidrocentrală, și un program de investiții pentru sate autonome energetic. 

O delegație a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, condusă de ministrul Marcel Boloș, a efectuat în perioada 15-16 mai o vizită de lucru la Bruxelles, în cadrul căreia au avut loc întrevederi cu înalți reprezentanți ai Comisiei Europene.

Scopul deplasării a fost consultarea experților Executivului European în vederea atingerii potențialului maxim pentru oportunitățile de investiții pe care România le are prin Planul Național de Redresare și Reziliență, avansarea discuțiilor pentru modificarea PNRR și a discuțiilor necesare pentru închiderea

Programelor aferente Politicii de Coeziune 2014-2020 fără să fie periclitate investițiile strategice naționale, cât și proiectele autorităților publice locale aflate în prezent în implementare.

Pe durata vizitei, ministrul Marcel Boloș a avut întrevederi cu comisarul pentru politică regională Elisa Ferreira, Celine Gauer, DG Task force Recovery, precum și cu reprezentanții Băncii Mondiale.

"Colaborarea foarte bună pe care am dezvoltat-o cu reprezentanții Comisiei Europene ne ajută să protejăm investițiile naționale strategice, cât și proiectele autorităților locale aflate în curs de implementare. 

Este în interesul ambelor părți să fie evitată dezangajarea fondurilor, dar în același timp trebuie să ne asigurăm că realizăm obiectivele fiecărui program. 

În ceea ce privește Politica de Coeziune, a fost un dialog constructiv în urma căruia am primit acordul de principiu pentru măsuri care vor asigura continuitatea unor proiecte de peste 10 miliarde de euro în cadrul programelor din exercițiul financiar 2021-2027. 

Autoritățile de Management naționale și regionale sunt cele ce se vor îngriji de modificarea viitoarelor programe, astfel încât să cuprindem proiectele care vor fi etapizate din cadrul acestui exercițiu financiar. 

Mai mult, avem acordul să transferăm banii acolo unde este nevoie imediată, cum este nevoia de sprijin pentru plata facturilor românilor, cât și pentru decontarea cheltuielilor efectuate pentru compensarea prețurilor la energie pentru IMM-uri. 

Discuții productive au fost și pentru implementarea PNRR, pentru a ne asigura că identificăm soluții pentru modificarea planului care să satisfacă ambele părți. Astfel de discuții sunt vitale pentru a obține o înțelegere mai profundă a pozițiilor, nevoilor și motivațiilor celuilalt participant. 

Noi suntem în punctul în care trebuie să construim încrederea că România este pregătite să realizeze reformele pe care le are în plan: reforma pensiilor speciale, reforma sistemului public de pensii, reforma privind guvernanța companiilor de stat sau reforma salarizării bugetare", a transmis ministrul Marcel Boloș.

Închiderea proiectelor perioadei 2014-2020

Reprezentanții MIPE și cei ai CE au agreat modalitatea prin care se va asigura continuitatea și predictibilitatea implementării proiectelor cu finanțare europeană în următoarea perioadă de programare și instituirea prevederilor care să asigure continuitatea finanțării.

În acest sens, Guvernul, la propunerea MIPE, a aprobat o Ordonanță de urgență care reglementează cadrul general, privind măsurile, activitățile, condițiile și termenele generale care trebuie respectate de către toate structurile implicate în închiderea programelor operaționale finanțate în perioada de programare 2014-2020 din Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Fondul de Coeziune și Fondul  European pentru Pescuit și Afaceri Maritime, precum și din Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane.

Cadrul propus de MIPE creează premisele unei abordări unitare deoarece procesul de închidere face trecerea de la o perioadă de programare cu 8 programe operaționale la o nouă perioadă cu 16 programe, din care 8 programe au făcut obiectul descentralizării pentru adaptarea la specificul regional.

Se va asigura astfel un cadru de predictibilitate pentru acțiunile și proiectele de infrastructură aflate în implementare din fonduri europene, prin intermediul programelor operaționale 2014-2020. 

Proiectul de ordonanță stabilește și definește tipurile de proiecte care fac obiectul procesului de închidere (proiecte etapizate, proiecte nefuncționale, proiecte nefinalizate, proiecte ce trebuie reziliate). De asemenea, permite trecerea proiectelor dintr-o perioadă de programare în alta.

Astfel, se vor salva proiecte de investiții de peste 10 miliarde euro, din domeniile transporturilor, energiei, apei, educației, sănătății, domenii esențiale pentru dezvoltarea economică, socială și teritorială a României și a regiunilor sale. 

Delegația MIPE a confirmat că se lucrează intens pentru a finaliza modificarea programelor aferente cadrului financiar multianual 2021-2027, în raport cu noile decizii. Lista proiectelor va fi discutată și aprobată în Comitetele de monitorizare astfel încât modificările de programe să poată fi operate până în toamnă.

Salvarea fondurilor europene în risc să fie dezangajate

Pentru evitarea riscului de pierdere a banilor europeni, ministrul Marcel Boloș a obținut un acord de principiu din partea Comisiei Europene pentru ca sumele alocate din bugetul de stat pentru compensarea prețului la energie pentru IMM-uri și beneficiari prin Fondul de Tranziție Energetică să fie decontate din fonduri UE, în valoare de până la 500 milioane de euro.

Ministrul Marcel Boloș a primit acordul de principiu pentru introducerea unor măsuri excepționale de utilizare a fondurilor pentru sprijinirea IMM-urilor afectate în special de creșterea prețurilor la energie.

Modificarea propusă constă în rambursarea cheltuielilor deja efectuate/plătite prin Ministerul Energiei, de la bugetul de stat, prin Fondul de tranziție energetică, către furnizorii de energie electrică și gaze naturale în numele IMM-urilor, în baza schemei de plafonare a prețurilor stabilită de Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 27/2022, cu modificările și completările ulterioare. 

Astfel, prin reunificarea/rambursarea sumelor deja plătite de la bugetul de stat, din fonduri europene, capacitatea României de a asigura în continuare sumele necesare acoperirii costurilor suplimentare, realizate la nivelul întreprinderilor, ca urmare a creșterii prețurilor de energie.

În acest sens, se va propune crearea unei noi axe prioritare React-EU cu Ministerul Energiei ca beneficiar unic eligibil. 

În cadrul acestei axe prioritare, Ministerul Energiei ar urma să depună cererea de finanțare pentru a acoperi doar plățile efectuate către furnizorii de energie în numele IMM-urilor în cadrul schemei de plafonare a prețurilor. Detaliile procedurale urmează să fie stabilite cu reprezentanții CE.

Bugetul pentru noua axă prioritară va fi asigurat din fondurile React-EU neutilizate alocate în cadrul Axei Prioritare 10 cu risc de dezangajare.

Marcel Boloş, despre noua regulă de indexare a pensiilor discutată la Bruxelles

Întrevedere cu Celine Gauer, DG Task force Recovery, pe tema modificării PNRR

Au fost discutate investițiile ce urmează să fie parte din plan, printre care:

I. Modificări în baza circumstanțelor obiective

Cele două părți au discutat despre condițiile necesare pentru implementarea cu succes a reformei pensiilor speciale și a reformei sistemului public de pensii.

În acest sens, CE a manifestat deschidere privind posibilitatea eliminării/înlocuirii procentului de 9,4% din PIB cu includerea unei reguli de indexare care să fie în conformitate cu obiectivele de stabilitate financiară a cheltuielilor cu pensiile, ca procent din PIB, condiționând viitoarele discuții de implementarea celor două reforme.

Reamintim că PNRR prevede modificarea formulei de calcul pentru pensiile noi și pensiile în curs de plată, pentru eliminarea inechităților. Parametrii formulei vor fi aleși cu atenție, în așa fel încât nivelul cheltuielilor cu pensiile să nu depășească 9,4 % din PIB.

În ceea ce privește reforma pensiilor speciale, noul cadru legislativ va revizui pensiile speciale și le va alinia la principiul contributivității. Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a precizat în cadrul discuțiilor cu CE că în perioada următoare va pune la dispoziția CE propunerile care să răspundă aspectelor discutate privind implementarea reformei.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a purtat aceste discuții cu reprezentanții CE după ce a solicitat coordonatorilor de reforme și investiții (CRI) să identifice în cadrul componentelor gestionate măsurile, respectiv jaloane și ținte care nu mai pot fi îndeplinite ca urmare a unor circumstanțe obiective și să furnizeze, după caz, justificările necesare.

Astfel, din analiza răspunsurilor primite, ajustarea planului din perspectiva circumstanțelor obiective va urmări următoarele direcții:

1) Modificări de substanță a unor măsuri incluse în PNRR;

2) Diminuarea indicatorilor cantitativi aferenți țintelor și jaloanelor cu menținerea alocării financiare pentru investiție, în urma creșterii prețurilor și/sau întreruperii lanțurilor de aprovizionare;

3) Modificarea termenelor de realizare a țintelor și jaloanelor ca urmare a întârzierilor înregistrate în termenele de livrare sau în procesul desfășurării licitațiilor (ex: contestații).

Printre solicitările transmise s-au evidențiat o serie de modificări de substanță ale măsurilor incluse în plan cu impact direct asupra descrierii din CID, precum și asupra mecanismului de implementare.

II. Capitolul REPowerEU

REPowerEU aduce României o finanțare nouă de 1.440.391.220 euro (din care 1.397.228.597 euro alocare RePowerEU și 43.162.623 euro rezerva de ajustare la BREXIT) pentru investiții strategice în domeniul cheie al siguranței energetice, care să permită crearea unor ecosisteme de producție și stocare a energiei curate (hidroenergie, fotovoltaice).

MIPE în calitate de coordonator național al PNRR, a fost mandatat pentru negocierea cu Comisia Europeană a noului capitol al PNRR aferent inițiativei REPowerEU, precum și pentru finalizarea și transmiterea oficială către COM a documentelor aferente acestuia.

Urmare unui amplu proces de consultare publică, au fost primite un număr de 50 de propuneri de reforme și investiții pentru noul capitol REPowerEU, propunerile provenind de la persoanele fizice (28), instituții (7) și organizații neguvernamentale (15), la care s-au mai adăugat un număr de 11 propuneri primite prin intermediul poștei electronice.

Propunerile vizează atât elemente de îmbunătățire a reformelor și investițiilor propuse inițial, cât și reforme și investiții noi care vizează printre altele: îmbunătățirea cadrului legislativ pentru prosumatori și comunități energetice, revizuirea cadrului legislativ pentru acomodarea investițiilor offshore care să permită producerea de energie din sursă regenerabilă – eolian, eficiența energetică pentru locuințe unifamiliale, eficiența energetică și producția de energie verde pentru IMM-uri, dezvoltarea infrastructurii de transport a gazelor naturale, cât și transportul național de energie.

Ministrul Marcel Boloș a prezentat reprezentanților Comisiei Europene propunerile de investiții și au convenit ca următoarele proiecte să fie parte din noul capitol:

1. Un proiect pilot în domeniul eficienței energetice a sistemelor de irigații care include panouri solare flotante şi investiţii în echipamentele de pompare;

2. Un proiect pilot pentru producerea de energie verde prin investiții în definitivarea unei amenajări hidroenergetice;

3. Program de investiții în sate autonome energetic;

4. Acordarea de vouchere pentru stimularea instalării panourilor fotovoltaice și a sistemelor de stocare a energiei aferente pentru clădirile rezidențiale aparținând persoanelor fizice;

5. IMM-uri: Producție de energie verde pentru consum propriu, Eficiență energetică echipamente cu consumuri energetice mari și Eficiență energetică echipamente cu consumuri energetice mari;

6. Eficienţa energetică pentru clădirile sociale și cogenerare pentru autoritățile publice locale;

7. Optimizarea rețelei de comunicații și crearea unui centru de date pentru Transelectrica.

III. Diminuarea alocării în urma creșterii economice

Întrucât a reușit redresarea economiei și creștere în 2021 față de 2020, Guvernul este în situația de a propune diminuarea alocării cu 2,1 miliarde euro. Nu se pierde din suma pe care trebuie să o primim din PNRR pentru că nu s-au îndeplinit reforme sau nu s-au realizat investiții.

În acest sens, pentru 21 de state membre ale UE, din perspectiva creșterii economice reale, Comisia Europeană a redus alocările aferente statelor membre, rezultând scăderi de până la 23,4% din valoarea granturilor aferente PNRR-ului inițial, cum este cazul Belgiei. În iunie 2022, pe fondul creșterii economice reale mai ridicate, în raport cu cea estimată, valoarea actualizată în conformitate cu regulamentul european, publicată de către CE pentru România a fost diminuată cu 2,1 miliarde euro, respectiv o scădere de 14,87%. De la o valoarea inițială a componentei de grant de 14,2 miliarde de euro, s-a ajuns la o valoare actualizată de 12,1 miliarde de euro.

Așadar, este o măsură ce se aplică tuturor statelor membre, dat fiind că mecanismul de Redresare și Reziliență a fost conceput pentru a sprijini investiții și reforme esențiale pentru a trece cu bine peste toate tipurile de provocări generate de criza COVID-19.

MIPE, în baza mandatului primit, a prezentat Comisiei o listă de propuneri de cheltuieli care să fie eliminate, în funcție de capacitatea de implementare a beneficiarilor. Părțile au convenit să fie eliminate cu precădere cheltuielile care nu produc eficiență pentru implementarea PNRR.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole