Marcel Boloș, ministru interimar al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a anunțat vineri că a virat suma de 1, 3 miliarde de lei către 656 de primării, în vederea decontării a 772 de solicitări de transfer pentru obiective în execuţie finanţate prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”. Totodată, el a mai menționat că banii pentru pensiile pe decembrie vor transferați la timp.
„Asta se întâmplă când instituțiile statului colaborează bine împreună: într-o singură zi, am reușit să virăm 1,3 miliarde lei către 656 de primării și 4 asociații de dezvoltare intercomunitară
Sunt bani pentru proiecte cu impact direct pentru oameni: infrastructura rutieră, sisteme de alimentare cu apă potabilă, canalizare, stații de epurare, distribuția gazelor naturale și construirea sau reabilitarea podurilor”, a transmis Marcel Boloș.
Totodată, el a mai precizat că „tot astăzi, am procesat deschiderea de credite bugetare pentru ca 10,6 miliarde de lei să plece astăzi către Casa Națională de Pensii, pentru asigurarea plății tuturor pensiilor majorate.
Diferență de până la 12,5 miliarde lei va fi virată pentru celelalte drepturi de asistență socială.
Acum, echipele de la Casa Națională de Pensii și Poșta Română vor continua procesul de repartizare a fondurilor, astfel încât plățile să se facă la timp.
Este o promisiune respectată și o dovadă că, indiferent de dificultățile unui an extrem de complicat, prioritatea noastră rămâne bunăstarea pensionarilor.
Anul acesta, statul a depus eforturi considerabile pentru a implementa cele două creșteri importante de pensii:
Indexarea de la începutul anului, care a adus venituri mai mari pentru toți pensionarii.
Recalcularea pensiilor, un proces care a necesitat un efort bugetar suplimentar de peste 12 miliarde lei.
Așa am ajuns să plătim 50 miliarde lei pentru a asigura pensiile în perioada septembrie-decembrie.
Sunt măsuri care au fost posibile DOAR datorită performanței #ANAF, care a colectat cu peste 70 miliarde lei mai mult față de anul trecut, grație investițiilor în digitalizare și utilizării modulelor antifraudă.
Indiferent de ce ar spune unii, sunt rezultate demonstrează că reformele administrative și fiscale dau roade, generând resurse suplimentare pentru a susține astfel de măsuri.
Sunt măsuri ca nu înseamnă altceva decât respect și echitate pentru oameni”, a mai transmis Marcel Boloș.