Ministrul apărării naţionale, Vasile Dîncu, l-a primit joi, 21 aprilie, la sediul MApN, pe ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos, Roelof van EeS.
„Ministrul apărării naționale a salutat participarea militarilor din Regatul Țărilor de Jos la exercițiul multinațional RAPID FALCON 22, desfășurat pe teritoriul României în luna martie a acestui an, subliniind importanța creșterii interoperabilității între forțele armate ale statelor aliate.
De asemenea, în cadrul discuțiilor a fost abordată situația de securitate în contextul războiului ruso-ucrainean în desfășurare, exprimând sprijinul pentru partenerul ucrainean.
Ambele părți au exprimat interesul pentru colaborarea aprofundată în scopul asigurării unui climat de securitate şi stabilitate în Europa.
În context, ambasadorul Regatului Țărilor de Jos a prezentat oficialului român scrisoarea de participare la Grupul de Luptă aliat din România, cu 200 de militari”, potrivi MApN.
Potrivit sursei citate, cei doi oficiali au subliniat importanța continuării şi amplificării cooperării practice dintre cele două armate.
Un alt subiect de discuție a fost și evenimentul sportiv internațional „Invictus Games”, care are loc în perioada 16 - 22 aprilie, la Haga, și la a cărui ceremonie de deschidere a luat parte oficialul român, alături de lotul Armatei României.
Vasile Dîncu spune câți soldați NATO vor fi în România, după ce Alianţa a aprobat un grup de luptă la noi în ţară
Ministrul Apărării precizează că viitorul grup de luptă NATO din România "presupune în jur de 1.000 de soldați. A fost anunțată națiunea-cadru, care este Franța, care și-a întărit nu numai prezența în România și relațiile cu România, existente de dinainte, dar relația dintre cele două ministere ale Apărării este una privilegiată în acest moment, alături de relațiile cu Ministerul Apărării din Germania și din alte state, Italia, care participă la aceste forțe.
Franța va fi națiune-cadru, în jur de 1.000 de militari. Nu s-a stabilit încă exact profilul militarilor, cum va arăta această configurație. Sunt mai multe țări care cu siguranță vor aduce în această forță multinațională soldați și tehnică.
S-a anunțat deja, după câte știu eu, în primele discuții, Portugalia, premierul a discutat la ședința de Guvern comună de la Varșovia cu Polonia, care va completa de asemenea forțele multinaționale din România. Este vorba de hotărâri operative care se vor lua în viitor", a spus Vasile Dîncu.
Întrebat câți soldați NATO vor fi în total în România, după înființarea grupului de luptă, cu tot cu militarii deja prezenți, Dîncu a răspuns: "Vom avea peste 3.000 de militari din forțe multinaționale pe teritoriul României, în această fază.
Evident că nu sunt situații definitive. În funcție de evoluția situației, întărirea flancului estic poate să conțină și alte aspect de tip cantitativ", a completat oficialul.
Mesajul Alianţei
Liderii NATO reuniți la Bruxelles au decis să trimită noi trupe în flancul estic și să înființeze patru grupuri de luptă în România, Bulgaria, Slovacia și Ungaria.
Vasile Dîncu spune ce mesaj transmite Alianța cu această măsură:
"Cu această măsură, Alianța transmite un mesaj care era așteptat de către toată lumea, de către întreg flancul estic, acela de a consolida prezența NATO în această zonă, transmite un sentiment de siguranță și un lucru care este esențial și care s-a văzut și săptămâna trecută, atunci când s-a aprobat Busola Strategică, documentul european strategic fundamental, acela că NATO și UE sunt împreună și că reprezintă un corp solid al sistemului de apărare în Europa și în lume.
Este o garanție, până la urmă, de securitate, nu numai pentru noi, pentru această zonă, este o garanție de securitate pentru Europa și o garanție că lumea se schimbă, că intrăm într-o altă fază a istoriei, aș putea să spun", a transmis Alianţa, potrivit lui Dîncu.