Antena 3 CNN Actualitate MApN, reacție după informația că elicopterul prăbușit în Ucraina ar fi fost modernizat la Ghimbav | Generalul Cristian Barbu: "Ancheta ar putea ajunge în România"

MApN, reacție după informația că elicopterul prăbușit în Ucraina ar fi fost modernizat la Ghimbav | Generalul Cristian Barbu: "Ancheta ar putea ajunge în România"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 17:48 18 Ian 2023 Modificat la 17:50 18 Ian 2023

Ministerul român al Apărării spune că nu deține elemente care să confirme această informație, în contextul în care repararea și/sau modernizarea mai multor elicoptere ucrainene, anul trecut, în România s-ar fi făcut în baza contractelor între entități private, transmite Antena 3 CNN.

Cei de la unitatea Airbus din Ghimbav, județul Brașov, spun la rândul lor că nu au date suplimentare de comunicat în acest moment.

Ce este cert e că, potrivit relatărilor din primăvara anului trecut, Ucraina a trimis în România 14 elicoptere similare celui prăbușit miercuri la Brovary în vederea unor operațiuni de mentenanță sau modernizare.

Autoritățile ucrainene au comunicat, miercuri, că sunt luate în calcul toate scenariile cu privire la cauzele tragediei aviatice în care au pierit 14 oameni, inclusiv ministrul de Interne de la Kiev, Denis Monastirski.

Cauzele posibile enumerate de SBU includ încălcarea regulilor de zbor, defecțiuni tehnice ale elicopterului și acțiuni deliberate de distrugere a aeronavei.

Generalul Cristian Barbu: "Ancheta ar putea ajunge în România"

"Este vorba despre un aparat original proiectat de francezi și construit de francezi. Este un elicopter de înaltă clasă, o Super Puma model AS 332 (Eurocopter AS332, fostul nume al Airbus H215, n.r.) utilizat de către instituția din Ucraina echivalentă cu IGSU.

Este un elicopter care, într-adevăr, corespunde condițiilor moderne de zbor, are GPS, are sistem anti-impact, are sisteme de navigație pe timp de noapte, deci nu este un elicopter oarecare. 

Este adevărat că la noi la Brașov, la Ghimbav, există această posibilitate de reutilare, de modernizare, de upgradare a unor astfel de elicoptere Puma. Însă numai după ce se identifică seria exactă a acestui elicopter care a fost implicat în accident putem ști - și numai cu aprobarea celor de la Ghimbav - dacă într-adevăr a fost parte dintr-un contract de modernizare sau de updatare la unitatea de la Brașov (...)

Ministerul român al Apărării Naționale nu știe ce are în dotare și care sunt seriile celor de la IGSU, fiind vorba de Ministerul de Interne din România (...)

Dacă se confirmă că una din principalele direcții de anchetă, cea legată de un accident și că ar putea fi vorba despre o defecțiune tehnică, sigur că se poate merge pe firul defecțiunii tehnice. Urmează să vedem ce spun cutiile cu datele de zbor de la bord, ce spun camerele de supraveghere, pentru că (prăbușirea) s-a întâmplat într-o localitate", a declarat la Antena 3 CNN generalul (r) Cristian Barbu.

Foto: grădinița din Brovary peste care s-a prăbușit elicopterul avându-l la bord pe ministrul ucrainean de Interna

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole