Antena 3 CNN Actualitate MApN desființează fake news-ul despre pregătirea piloților ucraineni în România: „Este un fals grosolan”

MApN desființează fake news-ul despre pregătirea piloților ucraineni în România: „Este un fals grosolan”

de Andreea Ştefan    |   

MApN a desființat vineri fake news-ul apărut în spațiul public. Acesta a fost inițial răspândit pe un canal de pe rețeaua de socializare Telegram și a fost ulterior redistribuit pe alte rețele din România. Dezinformarea se referă la un pretins „raport despre activitățile MApN privind antrenarea piloților ucraineni în anul 2024”.

Vă semnalăm o dezinformare apărută pe un canal din rețeaua socială Telegram și redistribuită în alte rețele din România,  cu privire la un așa-zis „Raport despre activitățile MApN despre antrenarea piloților ucraineni în anul 2024” – facsimilul marcat cu eticheta „fake news”.

Acest „document” este un fals grosolan, realizat prin intercalarea unor informații preluate din paginile 5 și 12 ale Raportului privind activitatea desfășurată de Ministerul Apărării Naționale în anul 2023, document publicat pe site-ul MApN. Pentru o identificare ușoară, am marcat paragrafele preluate din cele două pagini ale documentului real, în facsimilele atașate acestei postări.

Printre paragrafele  - preluate cu erori de redactare din documentul oficial în discuție -  a fost strecurat un text redactat neglijent, cu greșeli evidente, fiind, cel mai probabil, un text tradus automat dintr-o altă limbă. Această așa-zisă „informație”, căreia i s-a atribuit un titlu pentru crearea unei aparențe de raport oficial, încearcă să acrediteze ideea că piloții ucraineni ar fi început deja pregătirea în Centrul European de Instruire F-16 de la Fetești, ceea ce este absolut fals.

De la inaugurare, care a avut loc în luna noiembrie 2023 și până în prezent, în acest Centru s-a pregătit o primă serie de piloți, din cadrul Forțelor Aeriene Române. Ceremonia dedicată absolvirii acestei prime serii a avut loc în data de 26 iulie 2024. Comunicatul de presă publicat de MApN cu acest prilej poate fi consultat aici.

Așa cum a fost arătat în repetate rânduri, în Centrul European de Instruire F-16 de la Fetești se vor putea instrui și piloți din țări membre NATO și partenere, inclusiv din Ucraina, lucru care nu s-a întâmplat până în prezent.

Nu este pentru prima dată când semnalăm pe această platformă dezinformări pe subiecte legate de aeronavele F-16 și, cel mai probabil, în contextul războiului ilegal și nejustificat pornit de Federația Rusă împotriva Ucrainei, astfel de încercări vor continua.

Puteți consulta aceste postări în arhiva InfoRadar, aici.

Mulțumim colegilor din mass-media care ne-au contactat pentru verificarea acestui fals, evitând, astfel amplificarea dezinformării”, a transmis MApN.

Subiecte în articol: MApN fake news piloți ucraineni
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile