Preşedintele american Donald Trump este primit vineri după-amiază la Castelul Windsor de către Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, o onoare pe care cu greu o acceptă numeroşi britanici, relatează AFP.
Potrivit unui sondaj YouGov publicat joi, aproape jumătate (49%) din cele 1.648 de persoane intervievate cred că Regina nu ar trebui să-l primească pe Trump.
Anul trecut, aproape 1,9 milioane de persoane au semnat o petiţie pentru a împiedica o vizită de stat a lui Trump, ''deoarece aceasta ar stânjeni-o pe Majestatea Sa, Regina''.
Zeci de mii de persoane au protestat vineri la Londra faţă de vizita preşedintelui american Donald Trump, pe care îl acuză de 'misoginie, homofobie, xenofobie', relatează AFP.
'#DumpTrump' (Trump la gunoi!), 'Acesta este carnavalul rezistenţei', se putea citi pe pancartele şi bannerele purtate de participanţi.
'Nu lui Trump, nu KKK (Klu Klux Klan, n. red.), nu Americii fasciste!', au scandat aceştia, mărşăluind pe marea arteră comercială Oxford Street până la Trafalgar Square, în inima Londrei.
În mulţime, unii participanţi loveau oale şi cratiţe, alţii suflau în trompete sau agitau baloane portocali, culoare aleasă în mod evident pentru a ironiza tenul miliardarului american.
Manifestaţia londoneză, împărţită în două marşuri, unul al femeilor, altul al unei coaliţii de organizaţii, constituie punctul culminant al protestelor faţă de vizita lui Trump în Marea Britanie.
'Donald Trump este misogin, şovin, homofob, xenofob şi promotor al sectarismului', a declarat Georgina Rose, de 42 de ani, participantă la 'Marşul femeilor'.
'Sunt anti-Brexit, anti-Trump. Există un val de fascism de care trebuie să scăpăm', a fost de părere un alt manifestat, Grant White, de 32 de ani.
Trecând prin faţa 10, Downing Street, reşedinţa premierului britanic, manifestanţii au fluierat şi au strigat 'Ruşine (Theresa May)!'.
O formă insolită de protest a fost balonul uriaş reprezentându-l pe 'bebeluşul Trump', care a plutit în cursul dimineţii în apropierea parlamentului britanic, o iniţiativă care a primit aprobarea primarului Londrei, laburistul Sadiq Khan, dar care a făcut obiectul a numeroase atacuri verbale ale preşedintelui american