Antena 3 CNN Externe Manifestaţii anti-măsuri sanitare în Canada | Primarul a declarat stare de urgență în capitala Ottawa

Manifestaţii anti-măsuri sanitare în Canada | Primarul a declarat stare de urgență în capitala Ottawa

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 10:58 07 Feb 2022 Modificat la 10:59 07 Feb 2022

Protestatarii, care au ajuns pentru prima dată în capitală pe 29 ianuarie, şi-au parcat camioanele pe străzile oraşului şi au montat corturi şi barăci temporare, paralizând capitala spre consternarea oficialilor şi frustrarea tot mai mare a multor locuitori.

Primarul Jim Watson a anunţat decretarea stării de urgenţă care "reflectă pericolul grav şi ameninţarea la adresa siguranţei şi securităţii rezidenţilor reprezentate de demonstraţiile în curs de desfăşurare şi evidenţiază nevoia de sprijin din partea altor instituţii", se arată într-o declaraţie, potrivit France 24.

La începutul zilei, Watson descrisese situaţia ca fiind "complet scăpată de sub control", adăugând că protestatarii "sunt mult mai mulţi decât avem noi poliţişti". "În mod clar, suntem depăşiţi numeric şi pierdem această bătălie", a declarat el.

"Acest lucru trebuie să fie inversat; trebuie să ne recuperăm oraşul". Demonstraţiile au început ca proteste ale camionagiilor supăraţi pe cerinţele de vaccinare la trecerea frontierei americano-canadiene, dar s-au transformat în proteste mai ample împotriva restricţiilor sanitare COVID-19 şi a guvernului premierului Justin Trudeau. Duminică, poliţia a anunţat noi măsuri pentru a-i împiedica pe oameni să îi ajute pe protestatari.

"Orice persoană care încearcă să aducă sprijin material (gaz, etc.) demonstranţilor ar putea fi arestată", a scris poliţia pe Twitter. Demonstraţii similare, chiar dacă mai mici, au avut loc în oraşele Toronto, Quebec şi Winnipeg.

Poliţia din Quebec a declarat că aproximativ 30 de camioane de mare tonaj blocau o arteră principală şi că au fost avertizaţi că vor fi amendaţi dacă nu se vor muta în curând. În cadrul unei întâlniri de urgenţă cu oficialii din Ottawa, şeful poliţiei, Peter Sloly, s-a plâns că nu are resursele necesare pentru a pune capăt la ceea ce el a numit "asediu" şi a cerut întăriri.

Poliţia din Ottawa urmează să fie întărită în curând de aproximativ 250 de membri ai Poliţiei Regale Canadiene Călare, o forţă federală. "Acest grup este o ameninţare la adresa democraţiei noastre", a declarat sâmbătă, despre protestatari, Diane Deans, membru al consiliului municipal, potrivit Mediafax.

"Ceea ce vedem este mai mare decât o problemă a oraşului Ottawa, aceasta este o insurecţie la nivel naţional. Aceasta este o nebunie".

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole