Mandatul de deputat al lui Liviu Dragnea a fost validat. Membrii comisiei de validare a mandatelor s-au împărțit în mai multe subcomisii, care au organizat ședințele cu ușile închise. Conform reporterului Antena 3 Andreea Dumitache, au existat două voturi pentru validarea mandatului și unul singur împotrivă.
Astfel, mandatul de parlamentar al lui Liviu Dragnea a fost validat.
Validarea mandatului a fost luată în discuție recent, pe fondul unor elemente din regulamentul Camerei Deputaților.
În regulamentul Camerei Deputaților, se arată referitor la validarea mandatelor deputaților, că se constituie la începutul legislaturii, în prima ședință, o comisie de validare a mandatelor, compusă din 30 de deputați, care să reflecte configurația politică a Camerei Deputaților, așa cum aceasta rezultă din constituirea grupurilor parlamentare.
În termen de 4 zile de la constituirea sa, comisia de validare trebuie să întocmească un raport motivat referitor la nominalizarea deputaților pentru care se propune validarea, invalidarea sau amânarea validării.
Comisia analizează dosarele deputaților aleși în baza dosarelor primite de la Biroul Electoral Central.
"Comisia de validare propune invalidarea alegerii unui deputat în cazul în care constată încălcarea prevederilor legale privind condițiile de eligibilitate și în cazul în care există o hotărâre judecătorească de condamnare, rămasă definitivă, privind săvârșirea de către respectivul deputat a unor infracțiuni legate de derularea procesului electoral", se arată în alineatul 3 de la Art 7 al Regulamentului Camerei Deputaților.
De asemenea, în regulament se arată că raportul este aprobat de către Comisia de validare cu votul majorității membrilor acesteia, plenul Camerei se întrunește în ședință, de drept, în a 5-a zi de la constituirea Comisiei de validare, pentru dezbaterea raportului acesteia. În cazul deputaților pentru care a fost propusă invalidarea mandatului, Camera Deputaților dezbate și se pronunță prin vot pentru fiecare caz în parte, se mai menționează în Regulament.