Antena 3 CNN Actualitate Mâncarea de post preferată a lui Arsenie Boca. Este delicioasă și se prepară ușor

Mâncarea de post preferată a lui Arsenie Boca. Este delicioasă și se prepară ușor

Ioana Mircea
1 minut de citit Publicat la 21:00 29 Noi 2023 Modificat la 21:00 29 Noi 2023

Părintele Arsenie Boca, recunoscut pentru viața sa monahală, în timpul postului, avea o preferință simplă, dar delicioasă: supa de cartofi cu pâine prăjită și usturoi.

Acest fel de mâncare, considerat o adevărată delicatesă în Mănăstirea Prislop din județul Hunedoara, reflectă viața modestă și regimul alimentar specific duhovnicului român.

Creștinii care țin post, în această perioadă, pot prepara cu ușurință supa de cartofi cu pâine prăjită și usturoi, preferata lui Arsenie Boca.

Citește și: Fructul care topește grăsimea și menține pielea tânără. Mulți români îl adoră

Ingrediente pentru supa de cartofi cu pâine prăjită și usturoi:

  • 8 felii de pâine
  • 5 lingurițe de ulei de măsline
  • 3 cartofi albi, mari
  • 3 căței de usturoi
  • 2 cepe
  • 2 ramuri de rozmarin
  • 1 litru de supă de legume
  • sare, după gust

Cum se prepară supa de cartofi cu pâine prăjită și usturoi:

Spălați bine cartofii și curățați-i de coajă, iar apoi tăiați-i în cuburi potrivite. Tocați ceapa fin și zdrobiți cățeii de usturoi. Puneți cartofii la fiert în apă cu puțină sare, timp de aproximativ 10 minute. Asigurați-vă că devin ușor moi.

Încingeți uleiul de măsline într-o oală și căliți ceapa până devine aurie. Adăugați usturoiul zdrobit și o ramură de rozmarin. Scurgeți bine cartofii și adăugați-i în oală, amestecându-i cu ceapa și usturoiul. Turnați supa de legume caldă și lăsați la fiert la foc mic timp de aproximativ 20 de minute.

Pentru a pregăti pâinea prăjită cu usturoi, ungeți în primul rând fiecare felie cu ulei de măsline. Frecați cu usturoi și rozmarin, apoi coaceți-le la cuptor timp de 10 minute, până devin crocante.

Puneți supa într-un blender și pasați până obțineți o pastă omogenă. Serviți supa fierbinte, alături de felii de pâine prăjită cu usturoi, potrivit click.ro.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole