Dacă zidurile sale antice ar putea vorbi, Mănăstirea Sümela din nord-estul Turciei ar avea destul de multe povești de spus. De la înființarea sa în secolul al IV-lea d.Hr. de către unii dintre primii creștini sosiți pe coasta Mării Negre, sanctuarul a fost martorul evoluției Imperiului Roman în epoca bizantină, al ascensiunii otomanilor, al luptei pentru independența Turciei după Primul Război Mondial, al deceniilor de vandalism și neglijare și al unei învieri aproape miraculoase în timpurile moderne, notează CNN.
Chiar mai atrăgătoare decât istoria tumultoasă a mănăstirii Sümela este o locație care pare mai degrabă generată de inteligența artificială sau de grafica computerizată decât un loc real - capele, curți, bibliotecă, camere de locuit, turn clopotniță, apeduct și un izvor sacru închis în piatră, cocoțat precar pe o margine stâncoasă de aproape 300 de metri deasupra unei văi împădurite din Alpii Pontici.
În fiecare zi, mii de vizitatori - unii dintre ei pelerini religioși, dar majoritatea atrași de splendoarea frescelor paleocreștine și de arhitectura care pare să sfideze gravitația - își croiesc drum pe o potecă pietruită către mănăstire. O altă atracție este faptul că Sümela se află pe lista provizorie a UNESCO pentru desemnarea ca sit al patrimoniului mondial.
În prezent mai degrabă muzeu de stat decât comunitate religioasă activă, mănăstirea a trecut prin ani de restaurare meticuloasă pentru a face situl sigur pentru turism și pentru a atenua daunele provocate de incendii, vânători de comori, vandali și vizitatori indisciplinați.
„Întotdeauna am avut o problemă cu căderile de pietre”, spune Levent Alniak, manager al muzeelor și siturilor istorice pentru provincia Trabzon. „Pentru a preveni deteriorarea structurilor și vătămarea vizitatorilor, am avut alpiniști industriali care au securizat stânca.” Atârnând în aer, alpiniștii au folosit cabluri de oțel și țăruși metalici uriași pentru a fixa plase și bariere de oțel pe stânca impunătoare de deasupra mănăstirii.
Restaurarea continuă a scos la iveală comori neașteptate, cum ar fi un tunel secret care duce la o capelă nedescoperită anterior, care ar fi putut fi folosită ca post de observație pentru apărarea mănăstirii. În interiorul bisericii minuscule, arheologii au găsit fresce dramatice care descriu raiul și iadul, viața și moartea.
Readucerea picturilor în frescă la viață
Renovarea frescelor rafinate ale mănăstirii este în curs de desfășurare, un proiect multianual care implică o muncă meticuloasă și intensivă din partea experților în restaurarea artei. În timpul sezonului estival, când este suficient de uscat pentru a întreprinde această sarcină delicată, vizitatorii pot vedea de aproape restauratorii îndepărtând graffiti și alte daune provocate după ce mănăstirea a fost nelocuită și neprotejată între anii 1920 și 1960.
„Timp de mulți ani nu a existat un control suficient aici și a existat o mulțime de vandalism”, spune restauratorul Senol Aktaș, luând o pauză de la munca sa pe o frescă din secolul al XVIII-lea a Fecioarei Maria conversând cu un înger pe fațada incredibilei biserici rupestre din Sümela. „Oamenii și-au scris numele și alte lucruri pe fresce pe care încercăm să le înlăturăm prin pictarea peste graffiti cu un stil și culori similare cu cele folosite de artiștii originali.”
Oricât de impresionante ar fi frescele exterioare, ele pălesc în comparație cu imaginile și mai vechi din interior. În spatele fațadei sale, biserica dispare într-o peșteră mare plină cu imagini vibrante create în secolul al XIII-lea. Portrete mari ale lui Iisus și ale Fecioarei Maria privesc din tavan, în timp ce pereții sunt rezervați îngerilor, apostolilor și sfinților, inclusiv o reprezentare destul de grafică a Sfântului Ignațiu fiind sfâșiat de lei într-o arenă romană.
Ochii pictați sunt scoși pe multe dintre frescele inferioare, cele aflate la îndemâna mâinilor omenești. Unii au susținut că imaginile au fost deteriorate în mod deliberat de musulmani.
Dar Öznur Doksöz, care ghidează vizitatorii la Sümela încă din anii 1980, când a fost deschisă pentru prima dată publicului, spune că există o altă explicație posibilă. „Fecioara Maria este o persoană sfântă și pentru poporul musulman. Așa că oamenii care locuiesc pe aici au venit și și-au frecat fața, în special ochii, au fiert bucățile de vopsea și au băut această apă crezând că îi va binecuvânta. Nu știm dacă această poveste este adevărată sau nu, dar asta spun oamenii.”
Rădăcinile fabuloase și istorice ale Mănăstirii Sümela
Între timp, nimeni nu știe sigur dacă povestea originii mănăstirii este adevărată sau doar un mit.
Conform legendei, Sümela își trage rădăcinile din 386 d.Hr. și de la o descoperire miraculoasă a călugărilor greci Barnabas și Sophronios. Aceștia au fost atrași în zona îndepărtată de o viziune în timpul căreia Fecioara Maria le-a vorbit despre o icoană pictată de apostolul Luca, ascunsă undeva în Alpii Pontici. Călugării au descoperit în cele din urmă relicva sacră - un portret întunecat al Fecioarei Maria și al Pruncului Iisus, pe care l-au botezat Panagia Soumela - în peștera care va găzdui mai târziu Biserica Stâncii.
Peștera a rămas un loc de pelerinaj timp de sute de ani. Abia în secolul al XIII-lea, mănăstirea, așa cum o știm astăzi, a fost fondată de călugări ortodocși, într-o perioadă în care ultimul regat creștin stăpânea regiunea. A continuat să înflorească sub otomani, care au preluat controlul asupra zonei în 1461.
Chiar dacă erau musulmani, otomanii le-au oferit supușilor lor un grad surprinzător de libertate religioasă - atâta timp cât erau loiali împăratului.
„Uneori schimbau o biserică într-o moschee, precum Hagia Sofia din Istanbul”, explică Alniak. „Dar, de cele mai multe ori, i-au lăsat pe creștini să își facă religia”. Și chiar au susținut unele dintre cele mai importante situri creștine. „Sultanii au considerat Sümela un loc sacru și au ajutat mănăstirea oferindu-le călugărilor donații și mai mult pământ”, adaugă el.
Sümela a fost populară printre pelerinii creștini și musulmani și o mănăstire ortodoxă greacă activă, până la începutul secolului al XX-lea. În urma dezintegrării Imperiului Otoman după Primul Război Mondial, etnicii turci și greci ai imperiului au dus un război civil care s-a încheiat în 1923 cu un schimb masiv de populație între părțile asiatică și europeană ale fostului imperiu.
Mulți dintre grecii care locuiau în Alpii Pontici și pe coasta Mării Negre din apropiere au ales să se mute în Grecia, inclusiv călugării Mănăstirii Sümela. Temându-se că vor fi jefuiți în timpul călătoriei lor spre Grecia, călugării au îngropat comorile mănăstirii în locuri secrete din Valea Altindere, sperând să le recupereze la un moment dat în viitor.
Mănăstirea abandonată a devenit un magnet pentru vânătorii de comori care căutau acele obiecte prețioase. Panagia Soumela a fost recuperată în cele din urmă de călugări și se află acum în interiorul Mănăstirii Nea Sumela din nordul Greciei. Cu toate acestea, unele relicve au fost scoase clandestin din Turcia și se află acum în muzee sau colecții private din întreaga lume.
În anii 1970, Ministerul Culturii și Turismului din Turcia a lansat primele încercări de conservare și renovare a Sümela ca comoară națională. De-a lungul deceniilor care au urmat, accesul a fost îmbunătățit pentru a facilita vizitele turiștilor și pelerinilor.
Un moment decisiv în reînvierea mănăstirii a avut loc la 15 august 2010, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, când Arhiepiscopul de Constantinopol a oficiat prima slujbă ortodoxă la Sümela din ultimii 88 de ani. Ceremonia se repetă acum în fiecare 15 august, deși credincioșilor li se permite să se roage pe tot parcursul anului în capelele mănăstirii.
Vizitarea Mănăstirii Sümela astăzi
Mănăstirea Sümela este situată în Parcul Național Altındere Valley, la aproximativ o oră de mers cu mașina la sud de Trabzon, un oraș stațiune de pe coasta de est a Mării Negre din Turcia.
Vizitatorii se pot deplasa singuri cu mașina sau pot participa la tururi ghidate cu dubița și microbuzul către mănăstire, oferite de agențiile de turism din Trabzon. Din parcare, autobuzele de transfer duc vizitatorii la baza unei poteci abrupte și, în cele din urmă, la treptele care duc la intrarea în mănăstire.
Intrarea la sit este de 20 de euro sau 60 de lire turcești. Mănăstirea este deschisă între orele 8.00 și 19.00 între iunie și septembrie; între orele 8.00 și 17.00 între octombrie și mai. În una dintre vechile celule ale călugărilor este proiectat un scurt film despre renovare. Așteptați-vă să petreceți una până la două ore explorând situl.
Chiar lângă poarta de intrare se află un mic magazin cu gustări și suveniruri, automate, mese în aer liber și toalete.
Vizitatorii trebuie să poarte încălțăminte rezistentă și să se îmbrace în funcție de vreme, existând posibilitatea să plouă în lunile mai calde și să ningă în timpul iernii.
Trabzon este la aproximativ 13 ore de mers cu mașina de Istanbul, dar la mai puțin de două ore cu avionul. Turkish Airlines zboară de 10 ori pe zi de la Istanbul la Trabzon și viceversa.
Satul Coșandere oferă cele mai apropiate locuri de cazare de mănăstire, inclusiv hotelul de trei stele Sümela Holiday. Există o gamă mult mai largă de posibilități de cazare în Trabzon, cum ar fi Ramada Plaza de pe malul mării și Radisson Blu de pe deal.