Antena 3 CNN Life Mănâncă ciocolată neagră! Iată ce beneficii vei avea

Mănâncă ciocolată neagră! Iată ce beneficii vei avea

<1 minut de citit Publicat la 12:47 05 Mai 2018 Modificat la 12:47 05 Mai 2018

Compuşii din ciocolată numiţi flavanoli par să ducă la îmbunătăţirea vederii, conform unui studiu al cercetătorilor conduşi de Jeff Rabin de la University of the Incarnate Word, din San Antonio (Texas), realizat cu ajutorul unui grup de 30 de adulţi sănătoşi.

Aşa cum explică şi cercetătorul, au existat dovezi conform cărora flavanolii cu efect de antioxidare din ciocolata amăruie pot ajuta la circulaţia sângelui la creier, la inimă şi chiar împotriva efectelor îmbătrânirii. De aceea, savanţii şi-au pus problema dacă nu cumva ochii pot beneficia de efectele acestui aliment, scrie descopera.ro.

Întrebarea a avut răspuns afirmativ. Comparativ cu cei care au mâncat batoane cu ciocolată şi lapte, cei care au consumat ciocolată amăruie au prezentat „mici îmbunătăţiri ale vederii” în testele ulterioare.


Savanţii susţin că efectul s-a datorat creşterii fluxului de sânge la retină, dar nu este nicio dovadă care să susţină această afirmaţie.

Etichete: beneficii
Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole