Antena 3 CNN Actualitate Managerul Spitalului Victor Babeș: E posibil ca într-o săptămână sau două să apară focarele care au stat izolate până acum

Managerul Spitalului Victor Babeș: E posibil ca într-o săptămână sau două să apară focarele care au stat izolate până acum

Claudia Simion
1 minut de citit Publicat la 14:55 16 Mai 2020 Modificat la 14:55 16 Mai 2020

"E evident că e o modificare a atitudinii românilor și că față de zilele trecute este aglomerat. Putem să și înțelegem această relaxare și bucurie până la un punct, până la punctul în care vedem în autobuze destul de multe persoane fără mască. La fel, e lipsa de evaluare clară a unei distanțe minime. E evident că lumea a început să se mai apropie, ceea ce nu e un lucru bun".

"S-ar putea întâmpla să apară focarele care până acum au stat izolate și să se transmită infecția"

"Eu zic că dacă peste vreo săptămână, cel mai devreme, sau cel mai târziu peste două săptămâni nu se va aglomera foarte mult și lumea nu va sta la coadă la consultații, atunci putem spune că am trecut de greu. S-ar putea întâmpla să apară focarele care până acum au stat izolate și să se transmită infecția. În orice situație, cred că s-a reușit o temporizare a modului în care se transmite această infecție", a spus managerul Spitalului Victor Babeș.

Când se poartă masca de protecție

"În mod normal, s-a recomandat ca masca să se poarte în spații închise. Masca se umezește într-un timp mai scurt sau mai lung, în funcție de cum respiri. Văd multă lume care poartă masca și pe stradă, cred că din comoditate, nu o mai scot când ies dintr-un magazin. Nu e rău. E o atitudine corectă. Pe de altă parte, unii vor să respire aer curat și e normal să nu poarte mască pe stradă", a explicat Emilian Imbri.

Managerul Spitalului Victor Babeș: E posibil ca într-o săptămână sau două să apară focarele care au stat izolate până acum

Etichete: coronavirus
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole