Antena 3 CNN Actualitate Cultură Managerul Operei Române Craiova, Antoniu Zamfir: „Opera are o mare responsabilitate față de publicul său!”

Managerul Operei Române Craiova, Antoniu Zamfir: „Opera are o mare responsabilitate față de publicul său!”

3 minute de citit Publicat la 11:10 12 Iun 2018 Modificat la 11:10 12 Iun 2018

Opera Română Craiova a anunțat un spectacol-eveniment pentru lumea culturală din România: opera „Tosca” montată în Parcul Nicolae Romanescu - unul dintre cele mai mari parcuri din Europa - cu distribuție internațională, proiecții 3d și videomapping. Din păcate, din pricina condițiilor meteorologice, instituția a fost nevoită să amâne evenimentul. Dar Opera Română Craiova a oferit o surpiză publicului, dubând reprezentația, datorită numărului mare de bilete solicitate.

- Sunteți atât managerul Operei Române Craiova, cât și regizorul spectacolelor-eveniment „Tosca”. Ce v-a inspirat astfel încât să gândiți un asemenea proiect?
Din anul 2012, de când sunt managerul Operei Române Craiova, mi-am dorit să aduc instituția la standarde calitative cât mai ridicate și mi-am dorit să vină o zi în care Opera Română Craiova să aibă evenimente care să o alinieze la standardele scenelor internaționale. Spun acest lucru pentru că eu cunosc această instituție încă de dinainte să-i fiu manager și știu că artiștii noștri merită să fie cooptați în proiecte importante. Am visat cu toții ca Opera Română Craiova să devină o destinație culturală pentru artiștii și melomanii din întreaga Românie și de peste hotare. Iar apoi am muncit pentru visul acesta. Pe lângă spectacolele din repertoiu, pe care le îmbunătățim de la reprezentație la reprezentație, o dată la doi ani oferim publicului și spectacole-eveniment, despre care, da, acum se aude în Europa. În anul 2014 a fost „Carmina Burana”, în 2016 - „Carmen - Rock Version”. Pentru anul 2018 mi-am dorit un alt titlu cu greutate și, inspirat de decorul pe care îl oferă Parcul Nicolae Romanescu, mi-am imaginat opera montată pe trei scene, am folosit spațiul oferit de podul suspendat și lacul. Montarea este... cinematografică, publicul fiind cuprins ca într-un film, ca într-un vis.

- Joanna Parisi, Ramón Vargas, Alberto Gazale - pentru prima distribuție, Joanna Parisi, David Baños, Enricco Marucci pentru a doua reprezentație. Cum i-ați convins pe acești artiști internaționali să vină la Craiova?

Proiectul i-a convins. Cred că această montare de „Tosca” este unică în lume. Frumusețea muzicii, a parcului, a lacului... Mai mult, echipa acestui proiect a muncit foarte mult pentru reaalizarea spectacolului, iar artiștii au fost convinși că este un spectacol-eveniment asemenea celor în care cântă și pe alte scene.

- Spectacolul era inițial programat pe 6 iunie. Din pricina condițiilor meteorologice, Opera a fost nevoit să îl amâne pentru 9 iunie. Tot atunci ați luat decizia de a mai oferi încă o reprezentație. Cum ați trăit momentele acestor decizii?

Au fost momente dificile pentru toți oamenii din echipa Operei Române Craiova. Echipă căreia vreau să îi mulțumesc pentru că a muncit zi și noapte! ​

​Am muncit săptămâni de-a rândul pentru montarea decorului, a locurilor pentru public, a instrumentelor pentru orchestră, pentru scenotehnică... Totuși, cu vremea nu se poate pune nimeni. Ploaia a zădărnicit eforturile noastre de a susține spectacolul pe 6 iunie. Chiar dacă publicul ar fi putut rămâne alături de noi, cu umbrele, era imposibil ca orchestra să cânte în ploaie. Imaginați-vă ce s-ar fi întâmplat cu instrumentele din lemn... Proiecția ar fi fost afectată, scena alunecoasă... Ne dorim să oferim publicului spectator reprezentații în condiții optime, așa că am fost nevoiți să reprogramăm spectacolul. Am fost deosebit de emoționat de reacția oamenilor veniți în parc, atunci când s-a făcut anunțul.... Au început să aplaude! A fost momentul în care ne-am dat seama că Opera Română Craiova are public special! Pentru că solicitarea de bilete a fpst mare, am hotărât să dăm cât mai multor persoane șansa să vadă spectacolul. Am susținut opera în concert, pe scena Filarmonicii  „Oltenia” și în regia gândită inițial, în Parcul Nicolae Romanescu. Decizia de a programa „Tosca” pe 9 și 10 iunie a fost luată după ce am consultat agenda soliștilor, care au contracte semnate cu mai mult de doi ani înainte. Faptul că au ales să se întoarcă la Craiova ne onorează!

- Craiova a devenit o destinație aleasă de melomani. Cum veți întreține acest succes?
Prin producții din ce în ce mai valoroase, prin vise din ce în ce mai mari!

Etichete: Craiova Opera
Citește mai multe din Cultură
» Citește mai multe din Cultură
TOP articole