„Adresăm un apel Direcției de Sănătate Publică și Ministerului Sănătății pentru o urgentare a testării medicilor și a personalului medical, atât a celor simptomatici, cât și a celor care nu au simptome dar au venit în contact. Pentru că este imposibil să stai într-o comunitate în care lucrezi împreună, zeci și zeci de oameni, și să nu te infectezi unul de la altul”, a declarat managerul Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara.
Managerul a transmis că are în spitalul pe care îl conduce toate echipamentele de protecție, însă virusul poate intra foarte ușor în unitatea medicală, ținând cont că medicii vin din mediul extraspitalicesc și pot aduce virusul.
„Noi avem niște circuite, am stabilit niște măsuri, începând de la sfârșitul lunii ianuarie am stabilit clar că întregul personal trebuie să lucreze protejat. Avem toate condițiile în spital, avem toate materialele necesare de protecție, și cu toate astea infecția a apărut, pentru că până la urmă medicii sunt și ei oameni, la fel ca toți ceilalți, vin din mediul extraspitalicesc, intră în spitale și pot aduce boala cu ei. E foarte important să fie testați toți medicii, și cei cu simptome dar și cei fără, ca să știi pe cine te poți baza la muncă. Noi avem vreo 40 și ceva de medici la institut”, a adăugat Constantin Luca.
Managerul Institutului de Boli Cardiovasculare crede că în toate spitalele din România există personal medical infectat dar că încă nu se știe acest lucru, în lipsa testărilor.
„Ne așteptăm în continuare să apară și alte cazuri. Pentru că medicii nefiind testați în alte spitale, nu au putut fi diagnosticați. Ăsta e motivul pentru care în alte spitale nu au apărut cazuri. Dar sunt convins că în toate spitalele din România există medici deja infectați care nu știu. Pentru că nu corespund definiției de caz și nu au fost testați”, a conchis Constantin Luca.
Miercuri, la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara a fost înregistrat primul caz de infectare cu coronavirus. Este vorba de o femeie de 31 de ani, care lucrează în cadrul unității medicale. Aceasta se simte bine și a fost transferată la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara.