Antena 3 CNN Economic Managerii români avertizează că prețurile vor creşte în următoarele trei luni

Managerii români avertizează că prețurile vor creşte în următoarele trei luni

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 13:10 28 Sep 2023 Modificat la 13:10 28 Sep 2023

Managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni creșterea moderată a volumului producţiei, potrivit INS.

Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creștere moderată în perioada amintită.

Potrivit estimărilor din luna septembrie 2023, în activitatea de construcţii se va înregistra în următoarea perioadă stabilitatea volumului producţiei.

În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creșterea acestora.

În sectorul comerţ cu amănuntul, managerii au estimat pentru următoarele trei luni, tendinţă de creștere moderată a activităţii economice.

Angajatorii mai prognozează pentru perioada ce va urma creștere moderată a numărului de salariaţi, iar managerii societăţilor comerciale estimează creștere a preţurilor de vânzare cu amănuntul.

"În sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni, tendinţă de creștere moderată a activităţii economice (sold conjunctural +13%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creștere (sold conjunctural +16%).

Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni, creștere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +11%). 

Managerii societăţilor comerciale estimează creștere a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +36%)", se arată în comunicatul INS.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole